Batman: Arkham Knight – Gotham is Mine Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 26.02.2015
Batman: Arkham Knight - Gotham is Mine Trailer

Warner Bros. Interactive Entertainment şi studioul Rocksteady au dat undă verde unui nou trailer pentru Batman: Arkham Knight, primul astfel material care dezvăluie un pic din povestea acestei noi aventuri a Cavalerului Întunecat. În prim plan se află Scarecrow, care mobilizează toţi răufăcătorii din Gotham City într-un plan malefic de a-l elimina pe Batman.

Batman: Arkham Knight a fost conceput drept concluzia evenimentelor începute în Batman: Arkham Asylum şi continuate în Arkham City. De această dată, Gotham City va fi de cinci ori mai mare decât mediul de joc din Arkham City şi producătorii promit că nu vor exista timpi de încărcare. De asemenea, Batman: Arkham Knight va fi primul titlu al seriei în care Batman va putea conduce Batmobilul.

Batman: Arkham Knight va fi lansat pe 2 iunie 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Versiunea pentru PlayStation 4 va include misiunile exclusive Scarecrow Nightmare Pack. Cei care precomandă jocul urmează să primească DLC-ul Harley Quinn, în care vor putea încerca patru challenge maps din postura subalternei lui Joker.

Batman Arkham Knight

Urmărește Go4Games.ro pe Google News