Middle-earth: Shadow Of Mordor – primele secvenţe de gameplay

| 24.01.2014
Middle-earth: Shadow Of Mordor - primele secvenţe de gameplay

Warner Bros. Interactive Entertainment şi Monolith au lansat primele secvenţe de gameplay din Middle-earth: Shadow Of Mordor, viitorul joc de acţiune third person plasat în universul Lord of The Rings. După cum puteţi vedea în continuare, Middle-earth: Shadow Of Mordor îmbină elemente din mai multe alte jocuri (printre care seriile Batman: Arkham sau Assassin’s Creed) în încercarea de a oferi o experienţă cât mai fidelă universului Lord of The Rings.

Povestea din Middle-earth: Shadow Of Mordor se învârte în jurul lui Talion, un ranger a cărui familie este ucisă în faţa propriilor ochi. Doborât în noaptea în care Sauron şi armatele sale s-au întors în Mordor, Talion este readus la viaţă de un Spirit al răzbunării, fiindu-i oferite abilităţile unui Wraith.

Marea noutate adusa de joc este Nemesis System, rutine ce vor permite crearea procedurală a monştrilor întâlniţi, în funcţie de acţiunile şi deciziile jucătorului. Astfel, fiecare inamic pe care Talion îl va înfrunta va fi unic, diferenţiat de personalitatea sa, de punctele sale forte sau de slăbiciuni.

Middle-earth: Shadow Of Mordor va fi lansat pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3, Xbox One şi PlayStation 4.

Middle-earth: Shadow of Mordor

Urmărește Go4Games.ro pe Google News