Mortal Kombat Arcade Kollection, în sfârşit lansat şi pentru PC

| 03.02.2012
Mortal Kombat Arcade Kollection, în sfârşit lansat şi pentru PC

În primăvara anului trecut, ca urmare a succesului de proporţii înregistrat de cel mai nou joc al seriei Mortal Kombat, publisher-ul Warner Bros. şi echipa de la NetherRealm Studios au decis să anunţe Mortal Kombat Arcade Kollection. Acesta este un pachet ce reuneşte versiunile originale ale primelor trei titluri din serie, cărora le-au fost adăugate opţiunile de online play, leaderboards şi achievement-uri/trofee.

Iniţial, Mortal Kombat Arcade Kollection a fost anunţat pentru toate cele trei platforme majore (Xbox 360, PlayStation 3 şi PC), însă, la începutul verii, a fost lansat doar pe Xbox Live şi PlayStation Network. Versiunea de PC, din păcate, urma să întârzie încă o lună de zile. Această lună s-a transformat însă în peste jumătate de an de aşteptare, circulând zvonuri conform cărora ediţia de PC a lui Mortal Kombat Arcade Kollection fusese anulată.

Şi totuşi, ieri, când renunţasem la aproape orice speranţă de a vedea acest pachet şi pe PC, Warner Bros. a lansat Mortal Kombat Arcade Kollection şi pentru această platformă. Portarea de PC foloseşte Games for Windows LIVE pentru achievement-uri şi meciurile online şi poate fi achiziţionată inclusiv prin intermediul Steam, cu o reducere de preţ de 15% (8,49€ în loc de 9,99€, ofertă valabilă în prima săptămână, până pe 9 februarie).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News