Reality show bazat pe viitorul Mortal Kombat 11: poate fi reprodusă în realitate fatalitatea lui Sub-Zero?

Autor: Cosmin Aionita | 19.02.2019
Reality show bazat pe viitorul Mortal Kombat 11: poate fi reprodusă în realitate fatalitatea lui Sub-Zero?

Warner Bros. Interactive Entertainment a încheiat un parteneriat cu Nerdist pentru realizarea unei mini-serii numite “The Science of Mortal Kombat”, cele şase episoade urmând să fie prezentate de Kyle Hill, gazda emisiunii “Because Science”, şi Allen Pan, protagonistul canalului de YouTube “Sufficiently Advanced”, specializat în experimente ştiinţifice.

Pe parcursul acestei mini-serii, cei doi vor încerca să reproducă în viaţa reală câteva dintre mişcările speciale ale personajelor din jocurile Mortal Kombat, ajutaţi fiind de invitaţi speciali precum campionul UFC Daniel Cormier sau CM Punk, fost campion WWE. În primul episod, pe care îl puteţi urmări în întregime mai jos, gazdele show-ului “The Science of Mortal Kombat” iau ca exemplu fatalitatea lui Sub-Zero din Mortal Kombat 11, încercând să spargă, doar cu o lovitură de pumn, un cap uman îngheţat.

Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului.. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni şi în MK11, în timp ce jucătorii îşi vor putea crea propriile variaţii de personaje, personalizandu-şi astfel luptătorii preferaţi din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte şi de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Sonya Blade, Sub-Zero, Baraka, Skarlet, Kano, Jade sau Kabal dar şi de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.

Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Jocul urmează să-şi facă apariţia şi într-o versiune pentru Nintendo Switch.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News