Diablo 3 – Ultimate Evil Edition şi noutăţi despre Reaper of Souls

| 11.11.2013
Diablo 3 – Ultimate Evil Edition şi noutăţi despre Reaper of Souls

BlizzCon 2013 s-a dovedit a fi ocazia perfectă pentru ca Blizzard Entertainment să dezvăluie detalii noi despre viitorul lui Diablo III. Astfel, expansion pack-ul Reaper of Souls va aduce o serie inedită de noutăţi, pe lângă adiţia unei noi clase de personaje (Crusader-ul) şi a actului al V-lea din poveste.

În primul rând este vorba despre Adventure Mode, un nou mod de joc, diferit de campania propriu-zisă. În Adventure Mode, majoritatea elementelor legate de poveste (cutscene-uri, dialoguri suplimentare etc.) vor fi eliminate, toate waypoint-urile, din toate cele cinci acte ale jocului, urmând să fie deblocate din start. Acestui mod de joc îi vor fi adăugate aşa-zisele Bounties, diferite recompense (în bani şi experienţă) puse pe capetele unor monştri, acestea urmând să fie stabilite aleatoriu pentru fiecare porţiune a campaniei.

Tot în Adventure Mode se vor regăsi şi noile Nephalem Rifts, portaluri prin intermediul cărora jucătorii vor putea accesa dungeon-uri generate aleatoriu, gândite pentru a fi duse la bun sfârşit în aproximativ 10-15 minute. Răsplata urmează a fi pe măsură, cei de la Blizzard promiţând loot valoros pentru toţi cei care finalizează aceste porţiuni din joc.

După cum anunţaseră deja, pe lângă PC şi Mac, Diablo III: Reaper of Souls va fi disponibil şi pentru noua consolă PlayStation 4. Vestea bună este faptul că jocul iniţial şi expansion-ul Reaper of Souls nu vor fi comercializate separat pentru acest format, ci vor fi incluse într-un singur pachet, denumit Diablo III: Ultimate Evil Edition.

Pe lângă posibilitatea de a juca offline, versiunea pentru PlayStation 4 va oferi şi alte caracteristici exclusive: folosirea touchpad-ului de pe controller pentru gestionarea inventarului sau Avenger Kills. Acestea din urmă permit unui monstru care a omorât un jucător uman să câştige experienţă, să devină mult mai puternic şi să se „teleporteze” în sesiunea de joc a altui utilizator, acesta urmând să fie întâmpinat de un mesaj de genul „Ucigaşul lui X se află pe urmele tale”.

De asemenea, cei de la Blizzard au confirmat faptul că Diablo III: Ultimate Evil Edition va rula pe PlayStation 4 în rezoluţie FullHD 1080p, la un framerate de 60FPS. Utilizatorii care deţin deja versiunea de PlayStation 3 a lui Diablo III îşi vor putea importa personajele şi pe PS4, în Ultimate Evil Edition.

Diablo III: Reaper of Souls (PC, Mac) şi Diablo III: Ultimate Evil Edition (PS4) vor fi lansate în 2014.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News