Uncharted 4: A Thief’s End – urmăreşte peste 15 minute de gameplay!

Autor: Cosmin Aionita | 08.12.2014
Uncharted 4: A Thief’s End – urmăreşte peste 15 minute de gameplay!

PlayStation Experience şi aniversarea împlinirii a 20 de ani de PlayStation a fost momentul ales de Sony pentru a prezenta primele secvenţe de gameplay din Uncharted 4: A Thief’s End, probabil cel mai aşteptat joc exclusiv pentru PS4 al anului viitor.

Clipul pe care-l puteţi urmări mai jos a fost realizat cu ajutorul versiunii pre-alpha a jocului, rulată în timp real pe o singură consolă PlayStation 4. Naughty Dog, studioul producător al jocului, a dezvăluit că versiunea prezentată în cadrul PlayStation Experience a rulat la rezoluţie 1080p şi 30 de cadre pe secundă. Cei de la Naughty Dog n-au ascuns faptul că vizează un framerate de 60 de cadre pe secundă (obţinut deja în The Last of Us Remastered) şi pentru Uncharted 4. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să atingă acest obiectiv.

Acţiunea din Uncharted 4: A Thief’s End va avea loc într-un viitor apropiat, la câţiva ani buni de la evenimentele din Uncharted 3: Drake’s Deception, Nathan şi partenerul său Sully retrăgându-se din viaţa aventuroasă cu care erau obişnuiţi.

Însă atunci când lucrurile devin mult mai personale, iar soarta celor dragi este ameninţată, Drake se vede nevoit să revină la vechile obiceiuri, în încercarea de a dezlega misterul unei comori străvechi, îngropate de piraţi. Mai mult, după cum puteţi vedea la sfârşitul clipului de gameplay de mai sus, se pare că vom avea ocazia să-l cunoaştem şi pe fratele mai mare al lui Nathan Drake, interpretat de nimeni altul decât Troy Baker.

Uncharted 4: A Thief’s End va fi lansat în 2015, exclusiv pentru PlayStation 4.

Uncharted 4 A Thief's End

Urmărește Go4Games.ro pe Google News