FIFA 14 – peste 30 de minute de gameplay de la Gamescom 2013

| 29.08.2013
FIFA 14 – peste 30 de minute de gameplay de la Gamescom 2013

Seria FIFA este extrem de apreciată pe continentul european, an de an jocul celor de la EA Sports înregistrând recorduri de vânzări. Tradiţia va continua fără îndoială şi în această toamnă, dacă ar fi să ne luăm după interesul generat de FIFA 14 la Gamescom 2013.

În clipul de mai jos puteţi viziona peste jumătate de oră de gameplay din versiunea “current gen” a viitorului FIFA (cea dedicată consolelor Xbox 360 şi PS3, dar şi PC-ului).

FIFA 14 va oferi o gamă de noutăţi si adăugiri formulei de joc, cele mai importante dintre acestea fiind îmbunătăţirea sistemului de dribbling-uri prin intermediul ‘First Touch Control’, precum şi upgrade-ul important adus sistemului de deposedări, prin adaugarea intervenţiilor de tip ‘Second Chance’, ce va permite realizarea de intrări la minge adiţionale, în cazul în care prima astfel de intervenţie nu se încheie cu succes.

Va fi îmbunătăţit şi sistemul de aplicare a efectului asupra baloanelor şutate sau centrate (‘Real Ball Physics’), oferind astfel posibilitatea de a „strecura” mingea prin locuri mai puţin accesibile. Va fi introdus şi ‘Protect The Ball’, un nou sistem de protejare a balonului, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a proteja mingea indiferent de viteza de deplasare a acestora.

Nici modul de joc Carieră nu va fi trecut cu vederea: acesta ve beneficia de o reţea globală de scouting (Global Scouting Network), care va permite jucătorilor să se transforme în căutători de talente. Aceştia îşi vor putea crea relaţii noi în lumea impresarilor, vor avea acces la statisticile tuturor fotbaliştilor din baza de date a jocului şi vor putea transfera oricare dintre cei peste 15 000 de jucători licenţiaţi din FIFA 14.

FIFA 14 pentru Xbox 360, PlayStation 3 şi PC va fi lansat pe 26 septembrie 2013, versiunea demo fiind aşteptată pe 10 septembrie. Ediţiile pentru PlayStation 4 şi Xbox One urmează să folosească un nou motor grafic – EA Sports Ignite – şi vor apărea pe piaţă simultan cu lansările consolelor next-gen.

FIFA 14

Urmărește Go4Games.ro pe Google News