GTA V – urmăreşte primul clip de gameplay!

| 09.07.2013
GTA V – urmăreşte primul clip de gameplay!

Rockstar Games a lansat primele secvenţe de gameplay din Grand Theft Auto V, din care nu lipsesc cei trei eroi – Michael, Franklin şi Trevor. Jucătorii vor putea explora universul din GTA V la bordul maşinilor, elicopterelor şi avioanelor, vor putea comuta între cele trei personaje principale, vor putea aborda misiuni legate de poveste sau vor fi liberi să desfăşoare diferite activităţi, precum scufundările în ocean sau numeroase feluri de sporturi.

GTA V promite cea mai cuprinzătoare lume de joc deschisă realizată vreodată de studiourile Rockstar Games: întregul Los Santos (replica virtuală a Los Angeles-ului real), precum şi împrejurimile acestuia vor fi recreate în detaliu. De asemenea, pentru prima dată într-un astfel de joc, povestea din GTA V va avea nu mai puţin de trei personaje principale, jucătorul fiind liber să comute între aceşti eroi oricând doreşte.

Grand Theft Auto V va fi lansat pe 17 septembrie 2013, pentru PlayStation 3 şi Xbox 360. Veştile oficiale despre o eventuală versiune pentru PC se lasă încă aşteptate.

GTA5

Urmărește Go4Games.ro pe Google News