Borderlands 4 este următorul capitol al seriei care a consacrat genul “looter shooter”.
Al patrulea titlu numerotat din serie și al șaptelea joc din această sagă, Borderlands 4 promite să-și ducă jucătorii pe planete încă nevizitate până acum. Iar aceștia vor intra din nou în rolurile de “vault hunters”, în căutarea secretelor unei comori de origine extraterestră. Astfel, jucătorii pot alege între patru clase noi de personaje, având de “înfruntat” atât un antagonist nou, cât și clasicul stil de umor al seriei.
Borderlands 4 este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (Steam și Epic Games Store).