LEGO City Undercover – trailer final înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 05.04.2017
LEGO City Undercover - trailer final înainte de lansare

Warner Bros. Interactive Entertainment a lansat un ultim trailer pentru versiunile de PlayStation 4, Xbox One, PC şi Nintendo Switch ale jocului LEGO City Undercover, aşteptate pe piaţă la sfârşitul acestei săptămâni.

LEGO City Undercover nu se încadrează în reţeta tipică a jocurilor LEGO, remarcându-se prin abordarea unei formule open world, ce aduce aminte de seria Grand Theft Auto, cu o tematică mult mai prietenoasă pentru jucătorii de vârste fragede. În LEGO City Undercover, jucătorii intră în pielea detectivului sub acoperire Chase McCain, în încercarea de a stopa valul de crime din LEGO City instrumentat de maleficul Rex Fury.

LEGO City Undercover va fi disponibil vineri, 7 aprilie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC (Steam), precum şi pentru Nintendo Switch.