Rayman Legends va fi lansat şi pentru PC

| 26.07.2013
Rayman Legends va fi lansat şi pentru PC

Ubisoft a confirmat că Rayman Legends, jocul aşteptat la sfârşitul acestei veri pe PlayStation 3, PlayStation Vita, Xbox 360 şi Nintendo Wii U, va fi lansat şi pentru PC, simultan cu versiunile sale dedicate consolelor.

Mai mult, Rayman Legends pentru PC poate fi precomandat chiar acum prin intermediul Uplay la preţul de 29,99€, toate achiziţiile de acest fel fiind acompaniate de un exemplar digital gratuit al precedentului joc din serie – Rayman Origins.

Rayman Legends este continuarea extrem de reuşitului Rayman Origins, echipa de la Ubisoft Montpellier adăugând o varietate de moduri de joc, noi personaje, gameplay ce se va desfăşura pe mai multe planuri şi sisteme de iluminare şi renderizare îmbunătăţite graţie motorului grafic UbiArt Framework. Portarea pe PC este realizata de Ubisoft Chengdu.

Rayman Legends va fi lansat în Europa pe 30 august 2013, pentru PC, PlayStation 3, PlayStation Vita, Xbox 360 şi Nintendo Wii U.

Rayman Legends