Star Wars – ce jocuri ale seriei vom primi în anii următori

Autor: Cosmin Aionita | 13.06.2016
Star Wars – ce jocuri ale seriei vom primi în anii următori

Ne aşteptam ca EA Play 2016 să fie locul ales de Electronic Arts pentru a dezvălui viitoarele jocuri Star Wars pe care compania are de gând să le lanseze în următorii ani. Şi aşteptările nu ne-au fost înşelate: Electronic Arts va lansa câte un titlu major Star Wars în fiecare an, începând cu 2017.

Astfel, anul viitor vom primi un nou titlu Star Wars: Battlefront, dezvoltat de acelaşi studio DICE în colaborare cu cei de la Motive Studios. În schimb, în 2018, vom avea parte de un joc action adventure Star Wars dezvoltat de echipa de la Visceral Games, condusă de Amy Hennig (mintea creativă din spatele seriei Uncharted). Seria va continua în 2019 (şi mai departe), cu un nou third person action adventure realizat de Respawn Entertainment (Titanfall).

Din clipul de mai jos puteţi afla mai multe detalii despre actualele şi viitoarele jocuri Star Wars de la Electronic Arts.