Un nou Mirror’s Edge se află în dezvoltare

| 14.06.2013
Un nou Mirror’s Edge se află în dezvoltare

La E3 2013, toţi publisherii mari au venit cu lecţiile învăţate. Electronic Arts nu a facut excepţie, conferinţa acestora sfârşindu-se într-un mod spectaculos: studioul DICE a anunţat oficial că lucrează la un nou joc al seriei Mirror’s Edge.

Deşi mulţi se aşteptau să avem de-a face cu o continuare, noul titlu nu va purta cifra 2 în coadă, producătorii rezumându-se să-l numească doar “Mirror’s Edge”. Jocul a fost conceput ca un reboot, DICE dorind să relateze povestea din spatele eroinei Faith.

De asemenea, noul Mirror’s Edge a fost gândit drept un joc action/adventure open-world bazat pe motorul grafic Frostbite 3 (acelaşi din Battlefield 4 sau NFS: Rivals), DICE renunţând la vechiul engine Unreal 3 folosit în primul titlu al seriei.

Mirror’s Edge este dezvoltat pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One, nefiind încă oferite detalii despre perioada lansării.

Mirror's Edge