Blizzard All-Stars devine Heroes of The Storm

| 18.10.2013
Blizzard All-Stars devine Heroes of The Storm

Mai ţineţi minte Blizzard DOTA? Da, trebuia să fie alternativa celor de la Blizzard Entertainment la avalanşa de jocuri free to play de tip MOBA (multiplayer online battle arena) din care fac parte şi League of Legends sau Dota 2. Iată că jocul suferă cea de-a doua modificare de nume (după ce iniţial fusese redenumit în Blizzard All-Stars), noul titlu ales fiind Heroes of The Storm.

Mai mult, Blizzard a lansat şi un nou trailer pentru Heroes of The Storm, realizat sub forma unui scurt desen animat. Din păcate, imaginile oficiale şi secvenţele reale de gameplay întârzie să-şi facă apariţia.