Bloodborne a primit dată de lansare!

Autor: Cosmin Aionita | 18.09.2014
Bloodborne a primit dată de lansare!

Sony a anunţat în cadrul Tokyo Game Show 2014 data de lansare pentru teritoriile vestice a jocului Bloodborne, action RPG-ul produs de From Software în colaborare cu studioul Sony Japan. Astfel, vom avea ocazia de a încerca Bloodborne începând cu 6 februarie 2015. De asemenea, a fost lansat şi un nou trailer pentru Bloodborne.

Bloodborne este noul joc al studioului japonez From Software, autorii deja faimoaselor Demon’s Souls şi Dark Souls. Deşi nu este vorba de o continuare directă pentru niciunul dintre titlurile Souls, Bloodborne va fi extrem de asemănător cu aceste jocuri. În noul joc, eroul va putea folosi chiar şi arme de foc pentru a-şi elimina inamicii.

Bloodborne va fi lansat pe 6 februarie 2015, exclusiv pentru PlayStation 4.