Dark Souls 3 – iată introducerea jocului

Autor: Cosmin Aionita | 09.02.2016
Dark Souls 3 - iată introducerea jocului

From Software şi Bandai Namco Entertainment au dezvăluit secvenţa cinematică introductivă a jocului Dark Souls III, botezată „To The Kingdom of Lothric”. În acest regat misterios, jucătorii vor fi nevoiţi să înfrunte adversari cu nume precum Yhorm the Giant, Aldrich Saint of the Deep, sau Farron’s Undead Legion.

Dark Souls III este produs de aceeaşi echipă de la From Software, responsabilă şi pentru Demon’s Souls, Dark Souls, Dark Souls 2, dar şi pentru mai recentul Bloodborne. Toate aceste jocuri sunt action RPG-uri ce pun accentul pe dificultatea bine dozată, care forţează jucătorul să fie extrem de atent la mediul înconjurător şi la inamici şi să-şi folosească din plin abilităţile pentru a progresa.

Dark Souls III va fi lansat în America de Nord şi Europa pe 12 aprilie 2016, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Cerinţele de sistem pentru Dark Souls III pot fi consultate aici.

Dark Souls 3