Battlefield 3 – cu MiG-ul la GamesCom 2011

| 09.08.2011
Battlefield 3 - cu MiG-ul la GamesCom 2011

Cei de la Electronic Arts sunt mai hotărâţi ca niciodată să
transforme
Battlefield 3
într-o adevărată sperietoare
pentru Call of Duty: Modern
Warfare 3
şi nu se dau înapoi de la niciun fel de
promovare a jocului lor. Astfel, standul jocului de la
GamesCom 2011 va fi decorat cu ajutorul unui avion de vânătoare
MiG-21
, transportat de EA de la Berlin special pentru
expoziţia ce va avea loc în perioada 17-21 august 2011 în Koln,
Germania,

Avionul simbolizează prezentarea modului de joc Conquest
din Battlefield 3
, care va fi realizată pentru prima oară
în cadrul târgului din Germania. În acest mod de joc, vor
putea fi folosite inclusiv avioane de vânătoare
de acest
tip. Televiziunea germană RTL a dedicat un scurt segment acestei
„prezenţe neobişnuite” de la GamesCom 2011:

Battlefield 3 va fi lansat în Europa pe
28 octombrie 2011, pentru PC, Xbox 360 şi
PlayStation 3.