Call of Duty: Advanced Warfare – Power Changes Everything Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 25.09.2014
Call of Duty: Advanced Warfare – Power Changes Everything Trailer

Activision a lansat un nou trailer pentru Call of Duty: Advanced Warfare, prezentând noi secvenţe de gameplay din jocul celor de la Sledgehammer Games. În plus, prin intermediul acestui trailer, este dezvăluit şi modul multiplayer cooperativ Exo Survival (pentru până la 4 jucători).

Acţiunea din Call of Duty: Advanced Warfare este plasată în viitorul apropiat, în anul 2054, o perioadă în care organizaţiile militare private sunt mijlocul prin care marile puteri aleg să rezolve problemele „delicate”. Jucătorii vor intra în pielea unui membru al unei asemenea organizaţii – Atlas Corporation, conduse de Jonathan Irons, un personaj însetat de putere, interpretat de cunoscutul actor Kevin Spacey.

Call of Duty: Advanced Warfare va fi lansat pe 4 noiembrie 2014, pentru PC, Xbox One, PlayStation 4, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Call of Duty Advanced Warfare