Call of Duty: Modern Warfare Remastered – trailer final înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 30.09.2016
Call of Duty: Modern Warfare Remastered – trailer final înainte de lansare

Activision a lansat un trailer final pentru versiunea remasterizată a jocului Call of Duty: Modern Warfare, aceasta urmând să fie disponibilă chiar de săptămâna viitoare pentru cei care au plasat o precomanda pentru Legacy Edition-ul jocului Call of Duty: Infinite Warfare (această promoţie nu este încă confirmată pentru utilizatorii din ţara noastră).

Supervizat de Infinity Ward şi dezvoltat de Raven Software, Call of Duty: Modern Warfare Remastered se laudă cu un nivel vizual de invidiat, cu texturi de rezoluţie înaltă şi detalii suplimentare, iluminare HDR, efecte de particule iluminate şi umbrite în timp real, animaţii şi sunete refăcute, plus multe alte îmbunătăţiri.

De asemenea, toate cele 16 hărţi multiplayer din jocul original vor fi disponibile şi în Call of Duty: Modern Warfare Remastered: zece în momentul lansării şi următoarele şase pe parcursul lunii decembrie, sub forma unui download gratuit.

Call of Duty: Modern Warfare Remastered va fi inclus în următoarele ediţii de Call of Duty: Infinite Warfare – Legacy Edition, Digital Legacy Edition, Digital Deluxe Edition şi Legacy Pro Edition.

Call of Duty: Modern Warfare Remastered, alături de Call of Duty: Infinite Warfare, vor fi disponibile din 4 noiembrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Call of Duty: Modern Warfare Remastered nu va fi comercializat separat.

Call of Duty Modern Warfare Remastered