Painkiller: Hell & Damnation – trailere heavy metal!

| 23.10.2012
Painkiller: Hell & Damnation – trailere heavy metal!

Nordic Games şi The Farm 51 au lansat două noi trailere pentru Painkiller: Hell & Damnation, menite să scoată în evidenţă atuurile acestui remake HD: monştrii imenşi, arsenalul extins, posibilitatea de a juca în cooperativ sau coloana sonoră refăcuta cu ajutorul formaţiei Ojo Rojo. De altfel, ambele trailere au pe fundal melodii ale acestei trupe rock.

Painkiller: Hell & Damnation este realizat de echipa poloneză de la The Farm 51 cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 3. Studioul The Farm 51 a fost fondat de foşti membri din People Can Fly (autorii originali ai seriei Painkiller) şi are la activ jocuri precum NecroVisioN.

Painkiller: Hell & Damnation va apărea pentru PC şi Mac pe 31 octombrie 2012, versiunile pentru Xbox 360 şi PlayStation 3 urmând să fie lansate pe 22 ianuarie 2013.