The Division – “Sărbători Fericite” din partea producătorilor şi două trailere noi

Autor: Cosmin Aionita | 18.12.2015
The Division – “Sărbători Fericite” din partea producătorilor şi două trailere noi

Ubisoft a lansat două trailere noi pentru Tom Clancy’s The Division. Primul este dedicat experienţelor trăite de câţiva dintre membrii comunităţii jocului în cadrul unei sesiuni de gameplay, în timp ce al doilea este un spot publicitar live action (cu actori reali). Nu în ultimul rând, mai jos, câţiva dintre membrii studioului producător Massive Entertainment vă urează “Sărbători Fericite!” în mai multe limbi, inclusiv în româneşte.

Tom Clancy’s The Division are la bază motorul grafic Snowdrop, dezvoltat de studioul Massive Entertainment special pentru acest titlu, şi este realizat pentru PC şi consolele de generaţie actuală.

Tom Clancy’s The Division va fi lansat pe 8 martie 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. O sesiune de testare beta se va desfăşura la începutul lui 2016, pentru toate cele trei platforme, accesul în acest beta urmând să se realizeze pe baza precomenzilor valide.