The Crew – opţiunile de personalizare, din nou în prim plan

Autor: Cosmin Aionita | 28.10.2014
The Crew – opţiunile de personalizare, din nou în prim plan

Celor de la Ubisoft le place, se pare, să se repete. Astfel, a fost lansat încă un trailer de prezentare pentru opţiunile de personalizare a maşinilor ce vor fi disponibile în MMO racer-ul The Crew. Parcă am mai văzut întreaga poveste într-un trailer precedent, ce-i drept, alt model de maşină fiind atunci în prim plan.

În The Crew, jucătorii vor avea la dispoziţie întreaga hartă a Statelor Unite ale Americii, cu toate formele de relief (munţi, dealuri, plaje etc.) şi toate tipurile de decor imaginabile: oraşe, suburbii, şosele, drumuri off-road, circuite etc.

The Crew va fi lansat pe 2 decembrie 2014, pentru PC, PlayStation 4, Xbox One şi Xbox 360. Un nou beta test pentru versiunile de PlayStation 4 si Xbox One ale jocului va avea loc în cursul lunii noiembrie.

The Crew