Leisure Suit Larry se întoarce, mai clasic ca niciodată

| 11.10.2011
Leisure Suit Larry se întoarce, mai clasic ca niciodată

La sfârşitul anilor ’80 şi începutul celui din urmă deceniu al secolului XX, Sierra On-Line făcea legea, alături de LucasArts, în domeniul jocurilor de aventură point and click. Una dintre cele mai de succes serii create de Sierra a fost Leisure Suit Larry, care scotea în faţă întâmplările amuzante prin care trecea Larry Laffer.

Acesta, deşi nu prea arătos, ajuns la vârsta a doua şi cu un început de chelie, se credea un adevărat idol pentru femei, din încrederea sa oarbă rezultând o sumedenie de situaţii comico-erotice, transformate de-a lungul timpului într-o veritabilă marcă înregistrată a acestei serii. Ulterior, epoca jocurile de aventură a luat sfârşit, Sierra On-Line s-a desfiinţat, autorul seriei iniţiale, Al Lowe, părăsind corabia, în timp ce licenţa Leisure Suit Larry a fost terfelită prin fel de fel de jocuri de o calitate mai mult decât îndoielnică.

Din fericire, Replay Games tocmai a anunţat achiziţionarea tuturor drepturilor în ceea ce priveşte licenţa Leisure Suit Larry, Paul Trowe, CEO-ul companiei, confirmând faptul că Al Lowe a fost de asemenea cooptat în echipa Replay. Cel dintâi pas pentru readucerea lui Larry în prim plan va fi realizarea unui remake HD al primului joc Larry – Leisure Suit Larry in the Land of the Lounge Lizards (1987) – ce urmează a fi lansat anul viitor, marcând astfel aniversarea de 25 de ani a seriei. Mai jos puteţi compara aspectul jocului original din 1987 cu modul în care se va prezenta remake-ul său HD.

Leisure Suit LarryLeisure Suit Larry

Replay Games doreşte să lanseze noul Leisure Suit Larry in the Land of the Lounge Lizards HD pe toate platformele digitale existente, pornind de la PC (Steam), trecând prin MacOS, iOS, Android, Xbox Live (Xbox 360), PlayStation Network (PS3) şi ajungând chiar la On-Live. Dacă proiectul se va bucura de succesul scontat, echipa plănuieşte să refacă în HD şi restul de titluri vechi ale seriei, dar să şi pornească lucrul la aventuri nou nouţe cu Leisure Suit Larry.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News