Need for Speed – Cops want you?

| 12.06.2011
Need for Speed - Cops want you?

Need for Speed este o serie de jocuri de curse produsă de
Electronic Arts. Primul Need for Speed a apărut în anul 1994 sub
numele de „The Need for Speed”, fiind iniţial un joc pentru
platforma 3DO, ulterior trecându-se la console Play Station şi Sega
Saturn (1996).

Need for Speed Most Wanted a apărut în anul 2005, fiind primul joc
după 3 ani în care sunt introduse maşinile de poliţie, ultimul joc
în care participantii la curse sunt urmăriţi de poliţie fiind Hot
Pursuit 2 (produs în 2002).
Introducerea personajului principal în cursele propriu-zise este
una plină de adrenalină, acesta iniţial conducând un Bmw M3 GTR
(care poate fi schimbat – voi explica mai jos cu ce anume), se
întâlneşte cu Mia, o fata care mai târziu îl va ajuta, iar la
intrarea în oraş are parte de o întâlnire nedorită cu sergentul
Cross şi partenera sa, Cross conducând un Chevrolet Corvette C6.
Sergentul Cross încearcă să-l aresteze, dar îl scapă. După 4 curse
în care rivalii sunt uşor de bătut, vine marea confruntare cu Razor
(rivalul său cel mai de temut) acesta fiind la volanul unui Ford
Mustang. Înaintea cursei, Razor sabotează maşina personajului
principal, iar acesta este prins de poliţie, arestat, ulterior
fiind pus în libertate poliţia neavând probe împotriva lui (maşina
a fost luată de Razor în timp ce poliţia îl aresta pe el).
Odată ieşit din închisoare, Mia îl conduce la un depozit de maşini.
De acolo începe nebunia, acesta trebuind să învingă 14 rivali din
„Blacklist” (Sonny, Taz, Vic, Izzy, Big Lou, Baron, Earl, Jewels,
Kaze, Ming, Webster, JV, Ronnie, Bull) înainte de a ajunge la Razor
cu scopul de a-şi recupera maşina. După ce îi învinge pe toţi 14,
se întrece cu Razor, îl învinge şi obţine cheile Bmw-ului M3 GTR.
Mia, fata întâlnită iniţial se dovedeşte a fi poliţist sub
acoperire, îl arestează pe Razor, iar pe jucător îl lasă să plece
atenţionându-l că va fi urmărit de poliţie. În timp ce acesta
încearcă să scape de poliţie, este sunat de Mia care-i spune că
există o singură ieşire din oraş, un pod în construcţie. Jucătorul
sare acest pod, scapă de poliţie şi rămâne cu titulatura de „Most
Wanted”.
Revenind la ideea schimbării maşinilor în joc, prezentată mai sus,
pe internet există o multitudine de maşini care pot fi folosite in
acest joc, înlocuindu-le pe cele existente deja.
Exemple:
Lexus IS300 – Lexus IS-F, BMW 320i E30;
Fiat Punto – Fiat 500 Abarth, Mini Cooper S, Audi Sport
Quattro;
Chevrolet Cobalt SS – Chrysler Crossfire SRT-6, Nissan GT-R SpecV,
TVR Tuscan S;
BMW M3 GTR – Mitsubishi Lancer EVO X, BMW M3 GT2, Lamborghini
Murcielago;
şi lista poate continua, fiecare maşina din joc având pe puţin 2-3
maşini disponibile pe internet.
În ceea ce priveşte modificările, unele maşini de schimb nu pot fi
modificate exterior (culoare, caroserie) sau motor, acestea fiind
modele consacrate (Mercedes ML 63 AMG -exterior), modele de curse
sau modele foarte puternice (Lamborghini Reventon – motor).
Majoritatea maşinilor de schimb pot fi modificate total (motor,
caroserie, culoare, decals, inclusiv numere).
Recomand acest joc împătimiţilor de „racing”, deşi jocul are o
vechime de 5 ani. Celor care li se pare că e monoton pentru ca l-au
jucat le recomand să caute pe internet maşinile de schimb, jocul
devenind mult mai incitant, descoperind noi maşini şi modificări
ale acestora.

Tags: