„Nothing is true, everything is permitted”

| 12.06.2011
Intro Ubisoft, unul din numele cele mai grele din industrie, a reuşit să scoată un titlu care a spart recordurile de vânzări în mai puţin de 1 lună : 2.5 milioane de copii vândute. De admirat, dar să intrăm un pic în detaliu [...]

Ubisoft, unul din numele cele mai grele din industrie, a reuşit
să scoată un titlu care a spart recordurile de vânzări în mai puţin
de 1 lună : 2.5 milioane de copii vândute. De admirat, dar să
intrăm un pic în detaliu şi să vedem ce a dus la aceste vânzări
masive.

Storyline

Eşti Altair, un asasin care a trăit în perioada celei de-a treia
Cruciade în Cetatea Sfântă, Ierusalim. Ca orice asasin care se
respectă, ai un mentor, pe nume Al Mualim, care la începutul
jocului de trimite să găseşti comoara celebrilor cavaleri
templieri, ascunsă undeva în templul lui Solomon, din Ierusalim.
Îndată ce găseşti comoara, misiunea ta e să o aduci cu paşi grăbiţi
în cetatea asasinilor, Masyaf.
Pentru ca misiunea ta să decurgă nici mai mult nici mai puţin decât
prost, natura te-a înzestrat cu o aroganţă care te costă atât
retrogradarea de la gradul de asasin la gradul de „începător” sau
„neiniţiat-în-ale-folosirii-sabiei-şi-altor-unelte-cu-tăiş-ascuţit”
cât şi o mustrare serioasă către ceilalţi asasini care te însoţeau
în misiune , din partea mai sus amintitului Al Mualim.
Şi uite-aşa începe distracţia. Dacă vrei să-ţi mai vezi vreodată
armele şi toate abilităţile pe care le aveai cândva, ai de trimis
la groapă nici mai mult , nici mai puţin de 9 personaje cu funcţii
foarte importante pe care trebuie să le cauţi prin lumea jocului,
în mare parte reprezentată de Ierusalim, Damasc şi Acra.

Gameplay
Prima dată eşti trimis în Damasc, pentru prima ta ţintă. De
menţionat aici este faptul că oraşele sunt destul de mari , iar
zona dintre oraşe este numită generic „Regatul”. Această zonă ,
destul de întinsă, între noi fie vorba, poate fi parcursă pe jos,
dacă îţi place să admiri împrejurimile şi să fugă toate gărzile
după tine imediat ce te zăresc. Eu am ales a doua metodă, mai exact
principiul Grand Theft Horse, cocoţându-mă pe primul exemplar
cabalin găsit şi galopând ca nebunul prin minunatul regat.
Odată ajuns în primul oraş străin, ai mirobolanta surpriză de a nu
ştii încotro să te duci. Pentru a decoperi harta şi zonele în care
trebuie să-ţi faci „treaba” trebuie să te urci pe aşa-numitele
„view-points”, anumite zone mai înalte din oraşe care îţi oferă o
perspectivă de ansamblu asupra localităţii/satului/cătunului în
care ai nenorocul să te trimită „Şefu’ ăl’ Mare” la vânătoare de
nefericiţi. O dată descoperite împrejurimile, trebuie să mergi la
Biroul Asasinilor, ca să preiei misiunea.
Partea cu adevărat dubioasă este că deşi toate gărzile fug după
tine dacă te văd, nimeni nu ştie de existenţa acelui birou,
aparent, deşi se află de obicei undeva în mijlocul oraşului. În
sprijinul tău vin anumite misiuni secundare, cum ar fi trasul cu
urechea după anumite informaţii cheie, buzunăritul unor personaje
care deţin anumite documente compromiţătoare sau interogarea
(printre pumni, desigur) a vreunui cetăţean care are prostul obicei
să cunoască oarece informaţii despre ţinta ta.
Cam aici se opreşte diversitatea jocului, pe tot parcursul acţiunii
astea fiind singurele mijloace prin care îţi duci la bun sfârşit
asasinatele. Pe toate. Din toate oraşele.
Un element interesant sunt luptele, care pot fi de tipul Low
Profile , în care orizontalizezi cât mai subtil pe cine-ţi stă în
cale, sau de tipul High Profile, în care te poţi considera un pom
de crăciun cu luminile aprinse care fuge noaptea prin oraş în văzul
tuturor.
Să vorbim puţin şi de arme. Ca asasin profesionist, ai la
dispoziţie o gamă largă de arme specializate, mai exact 4: cuţite
cu care să arunci după gărzi, o sabie normală, una mai scurtă şi
lama retractabilă de la încheietura mâinii stângi. De menţionat
aici este faptul că numărul cuţitelor disponibile crşte odată cu
recâştigarea skill-urilor pierdute.
De departe partea cea mai enervantă a jocului sunt cerşetorii, care
se proptesc în faţa ta tocmai când ţi-e lumea mai dragă şi fugi ca
la maraton prin centrul oraşului ca să scapi de mântuirea vreunui
templier pe care l-ai călcat pe bătături în mod repetat.
La capitolul „cum scap de gărzi” trebuie menţionat că există un fel
de bară de cooldown, care ăşi schimbă culoare în funcţie de cât de
„găsibil” eşti. Dacă te-ai ascuns într-o grădină suspendată pe
vreun acoperiş, aştepţi puţin şi toată lumea a uitat de tine. Uşor
dubios, dacă mă întrebaţi pe mine, dar trebuie să recunosc că AI-ul
din Assassin’s Creed nu e tocmai cel mai bun exemplu de IQ
supraunitar.

Feeling
Regatul arată bine, oraşele sunt realizate cu atenţie la detalii,
iar atmosfera este una dintre cele mai reuşite dintr-un joc de până
acum. Oraşele sunt foarte credibile, sunt pline de viaţă, toată
lumea discută cu cineva în pieţe şi pe străduţele lăturalnice, iar
comercianţii te îmbie să cumperi câte ceva mărunţişuri de la
ei.
La atmosfera jocului contribuie în mod sigur şi coloana sonoră care
este absolut superbă. Nici nu mă aşteptam la altceva din partea
celebrului Jesper Kyd.
Surpriza a venit din partea controlului personajului. Fiind o
portare de pe console, era de aşteptat ca jocul să fie destul de
dificil şi enervant de controlat. Nu este aşa însă, controlul fiind
foarte bine implementat, existând nişte combinaţii interesante şi
uşor de efectuat pentru asasinările mai spectaculoase.

Concluzii
Assassin’s Creed este exemplul clar că Ubisoft ştie să facă jocuri
bune. Nu este jocul perfect, are destule lipsuri, în special
repetitivitatea care elimină cam orice grad de rejucabilitate şi
AI-ul care face luptele să pară doar o rutină spre sfârşitul
jocului, dar are un feeling care lipseşte multor jocuri din ultima
vreme.
De asemenea nu este un monstru al resurselor, rulând fluent pe un
laptop cu procesor AMD Turion 64 X2 TL-60 la 2GHz, cu 2 GB RAM în
single-channel şi o placă video ATI HD2600 cu 256MB DDR3.
Jocul face parte dintr-o serie de succes , fiind urmat de
Assassin’s Creed 2 şi Assassin’s Creed Brotherhood.

Tags: