The Elder Scrolls 4: Oblivion – Review

După titlul de success anterior (The Elder Scrolls 3: Morowind),
Bethesda continua seria TES cu încă un titlu de success şi anume
Oblivion, menit să le reafirme poziţia ca fiind unii dintre cei mai
buni în jocurile de tip sandbox sau open ended.

Storyline

Intriga din Oblivion nu este neapărat o continuare directă a
celorlate jocuri, ea învârtindu-se în jurul unui cult fanatic
denumit „Mythic Dawn” ce plănuiesc să invadeze frumosul tărâm
Tamriel deschizând în diferite părţi ale ţinutului porţi către
lumea cu iz diavolicesc numită Oblivion. Dar unde intri tu în
povestea asta? Ei, se pare că singura cale de a menţine porţile
închise este prin intermediul Împăratului şi a descendenţilor
deoarece, datorita „pedigree-ului” lor doar ei pot să folosească
amuleta regilor şi să aprindă Focurile Dragonilor. Inţial s-a
crezut ca Împaratul nu a avut moştenitori dar cum toţi ştim ca
regii mai au şi alte activităţi în afara „chestiilor regaliceşti”,
se pare că totuşi există un descendent şi anume un fiu bastard pe
nume Martin. Quest-ul principal te are pe tine în prin plan în
găsirea lui Martin iar mai târziu ajutându-l să închidă porţile
„Iadului”.

Gameplay

Ceea ce face ca jocul să fie interesant şi captivant nu stă
neaparat în intrigă ci mai ales în senzaţia de libertate şi
explorare a lumii minunate a Tamriel-ului. Pe lângă quest-ul
principal sunt o sumedenie de side quest-uri pe care le poţi aborda
(uneori te abordează chiar ele) şi o grămadă de peşteri care
aşteaptă să le explorezi, iar cel mai interesant lucru e că fiecare
quest (fie el cât de mărunt) pare să fi fost gândit şi finisat cu
acceaşi seriozitate ca cel principal (mai pe scurt, nu par a fi de
umplutură). Te poţi alătura diferitelor ghilde (ghilda asasinilor,
ghilda magilor, ghilda hoţilor … etc.) ba chiar poţi fi şi
gladiator, iar fiecare ghildă are povestea ei şi va trebui să arăţi
că eşti demn de fiecare în parte.
TES 4: Oblivion dispune de un sistem de customizare destul de
complex al personajelor, de la înfăţişare (forma feţei, sexul, rasa
– unele rase au abilităţi speciale ca de exemplu respiratul sub apă
şi rezistenţa la oricare boală – în cazul rasei Argoniene) până la
diferitele abilităţi şi puteri ce iţi vor defini personajul în
funcţie de ce alegi şi cum joci.
De menţionat este modul deştept în care producătorii au reuşit să
implementeze alegerea fiecărui tip de personaj pe care vrei să îl
joci (de la cavaler la asasin, fiecare cu diferite abilităţi)
combinând aceasta alegere cu introducerea ta în lumea
jocului.
În general jocul a fost gândit ca fiind un first person dar poate
fi jucat şi în perspectiva third person. Personal eu am folosit o
combinaţie între cele două (first person în situaţiile de luptă iar
third person în explorare). Datorită motorului de fizică Havok,
trasul cu arcul e o plăcere.

Grafică şi sunet

TES 4: Oblivion arată extraordinar. Deşi este un joc din 2006, el
încă face faţă valului de titluri neimpresionante ale momentului.
Datorită comunităţii de modderi, peisajele (şi aşa superbe) pot fi
aduse la stadiul de breathtaking. Jocul e pur şi simplu frumos de
privit.
Dar aici stă şi punctul slab al jocului; ve-ţi simţi frustarea
timpilor de încărcare şi a clipp-ingului când vă va fi lumea mai
dragă. Cu siguranţă nu o să vă placă când o să vă apară deodata
iarba la doi metri în faţă în unele situaţii sau copacii crescuţi
instantaneu. Unele animaţii sunt cam ţepene iar când vorbiţi cu un
NPC lumea pare să îngheţe. Cu toate acestea TES 4: Oblivion rămâne
un joc arătos.
Dacă grafica e o sabie cu două tăişuri, la capitolul sunet putem
spune că jocul e epic. Coloana sonoră e inconfundabilă şi te ţine
în atmosfera medieval fantasy a jocului. Voice acting-ul cuprinde
nume ca Patrick Stewart sau Sean Bean însă ca un minus, celelalte
personaje mai puţin importante par a fi dublate de doar două
voci.

În încheiere nu pot să spun decât că The Elder Scrolls 4: Oblivion
este un titlu ce merită jucat şi cu siguranţă vă va ţine multe ore
în spatele monitoarelor.