The Void

| 15.06.2011
The Void

Se spune ca Purgatoriul este o a doua sansa, dar nu cred ca este
chiar asa. Eu cred ca purgatoriul e asa un fel de spelunca infecta
unde bei si mananci ceva inainte sa pleci mai departe la drum. Mi
s-a spus ca pe ospatar l-ar chema Petru, dar nu sunt foarte sigur.
Oricum, mai studiez problema si daca aflu noutati – o sa revin. Da,
stiu, fluctuez ca orice fiinta, doar ca o fac cu o intensitate si o
frecventa peste medie. Cel putin – sa convenim – nu reprezinta un
loc de purificare instantanee.
The Void ( aka The Tension) este un fel de first-person adventure
cu elemente de RPG, lansat zilele acestea de catre Ice Pick Lodge,
producatorii unui joc excelent de anii trecuti, pe care pun pariu
ca nu l-ati jucat si nici nu o sa-l mai jucati vreodata,
Pathologic.
Reteta lor e intrucatva simpla in complexitatea ei. In Pathologic
trebuia sa salvam un oras de o epidemie ciudata. Dar partea grea nu
era neaparat salvarea orasului prin vindecarea epidemiei si
dezlegarea intrigilor personajelor de tot felul, care ne minteau la
tot pasul, sau, in cel mai bun caz, deformau realitatea astfel
incat sa li se potriveasca versiunii lor distorsionate despre
evenimente, ci spravietuirea personajului in acest timp. Trebuia sa
avem provizii de alimente, sa ne protejam cu haine cat de cat
decente, ne trebuiau bandaje pentru a ingrijii bolnavii intalniti
in zonele de carantina si peste toate acestea, trebuia sa fim
cuminti, ca nu cumva faima noastra sa fie umbrita de vreo fapta
indoielnica. A fost singurul joc in care mi-am vandut pistolul ca
sa-mi cumpar o paine si ceva cafea, si am fost happy facand
asta.
In The Void suntem un suflet care tocmai a intrat in zona gri a
existentei – cam cum e in Romania in fiecare zi de ceva vreme
incoace – in purgatoriu sau, oricum, intr-o zona de criza si
tranzitie. De unde catre ce, ramane de vazut..
La primul contact cu „vidul”, impresioneaza viziunea artistica a
producatorilor, lumea fiind infatisata in nuante cenusii si triste,
cu vagi urme de speranta. Interfata se foloseste de anumite gesturi
prin care jucatorul poate interactiona cu mediul, un fel de semne
desenate cu mouse-ul cu ajutorul carora extragem culori din mine,
donam culori, efectuam atacuri sau ne protejam sub scutul
ignorantei. Devenim constienti intr-o „camera” inconjurata de ape,
si in afara unui copac straniu, unor bare de otel, trepte care nu
duc nicaieri si ceva panza de prost gust care acopera o locuinta ca
de minoritari homlesi, nu se intrezareste nimic la prima
vedere.
O voce suava ne indeamna sa culegem o „inima” de pe jos si sa o
umplem cu esenta florilor. Esenta e culoare. Trunchiul copacului
devine luminos, si intr-o scorbura timida, o intalnim pe prima
„sora”. Hmm.. O domnisoara seducatoare, cu parul alb, imbracata
intr-un efect de particule luminoase, care reprezinta un fel de
lanturi. Deocamdata e „incatusata”.
In camerele fetei, timpul e oprit. Trecerea de la o camera la alta
se face prin „void”, locul unde timpul curge, si culorile colectate
de noi ne trebuiesc introduse in inimile „sufletului”, pentru a fii
transformate in limfa, spre a fii folosite inapoi in mediu. In
camere sunt predatori care ne vaneaza pentru a ne subtiliza
culorile, si mai apoi apar si „fratii”. Daca surorile sunt
madmoazele seducatoare imbracate semi-erotic, pe frati nu veti vrea
sa vi-i descriu. Credeti-ma. Ideea e ca trebuie sa-i pacalim pe
acestia, sa devenim asemeni lor, si probabil sa depasim zona gri.
Sincer, harbar n-am, deoarece, daca suna complicat pana acum, sa
stiti ca este mai greu decat pare.
Solutia fiecarei probleme este o alta problema.
Am inceput jocul de vreo patru ori, si tot am impresia ca topai ca
o broasca sarutata si apoi plesnita de perete, dint-o eroare
intr-alta. Sa va dau un exemplu. In camere sunt pradatori, ok,
desenam frumos o bulina colorata cu care-i lovim peste ochi, si
scapam de ei. Corect, am rasuflat usurat, nu o sa-mi mai fure
nimeni culorile. Ca peste putin timp sa aflu ca daca omor
pradatorii risipind culoare, o sa apara din ce in ce mai multi.
Poftim?! Dap, este un joc din acelea care ne fac sa gandim, sa ne
punem probleme, sa ne reorientam in functie de informatiile aflate
intotdeauna prea tarziu, sa ne regandim strategia.. Suntem un
suflet pierdut intr-o lume careia incercam sa-i intuim regulile, si
feeling-ul este acela de peste care inoata in aer si incearca sa-si
dea seama de ce i se pare ca ceva nu este in regula. Sentimentul de
sufocare este implicit, dar pestele e amnezic, si nu mai stie daca
se abate de la reguli sau nu.
The Void este un altfel de joc, cu „altfel” scris italic si
subliniat.. Cei de la Ice-Pick Lodge nu se chinuie prea tare sa-l
faca pe jucator fericit, sa-i dea ceva pe tava, nesolicitandu-i
nimic in schimb, ci executa virtuos o gimnastica sentimentala in
care utilizeaza intreaga gama de sentimente si senzatii, in care
dezvolta angoase pe care le dreseaza cu un bici vorbitor de lumina
si le forteaza sa sara prin cercuri de prospetime colorata.
Nimic nu este ceea ce pare, totul este o metafora a unei metafore a
unei metafore..
E ca o plimbare in parc intr-o iarna friguroasa, cand privesti
ramurile stinghere de deasupra ta, cand ai impresia ca gheata
cerului iti va rani pleoapele, dar simti in acelasi timp, in palma,
caldura palmei ei. Se traieste, se simte..
Cu toate acestea, „Vidul” nu este un loc ospitalier, si ritmul in
care avem senzatia ca ne taram prin el devine curand apasator.
Supravietuire, instincte, reguli noi izvorate din haos, probe de
care trebuie sa trecem si lupte pe care trebuie sa le castigam,
toate acestea creeaza atmosfera electizanta, specifica
inceputurilor.
Si totusi.. prospetimea aventurii este data de conceptele si ideile
care ne sunt mereu scurtcircuitate de altele noi, de contrastul
dintre senzualitate si hidos, dintre linistea nimicului si ecoul
batailor unei inimi colorate.
Multi se vor speria, ramanand intr-un colt intunecat din „vid”,
nu-i vor explora tainele si nu-i vor acorda sansele pe care, cu
siguranta, le merita. Dar pentru cei mai curajosi, pentru cei
pregatiti si determinati sa invinga, „Vidul” va reprezenta o
transformare a celor mai ciudate si intortocheate cosmaruri – in
lumina.

Tags: