În Prince of Persia: The Lost Crown, jucătorii intră în pielea lui Sargon, un tânăr luptător, membru al unui grup de elită numit The Immortals. Aceștia sunt trimiși să-l salveze pe prințul Ghassan, prizonier în muntele Qaf, altădată un loc minunat, acum blestemat și plin de pericole. Sargon și tovărașii săi de arme vor descoperi că timpul în sine poate deveni un adversar de temut și că trebuie să restabilească echilibrul lumii pentru a-și atinge scopul.
The Lost Crown are o structură inspirată de titlurile din genul Metroidvania, cu mai multe locații de explorat, precum Citadel of Knowledge sau Hyrcanian Forest, toate inspirate de mitologia persană. Sargon va dobândi puteri de manipulare a timpului, precum și abilități unice, pe care le va putea folosi în lupte, pentru a rezolva puzzle-uri, găsi secrete sau rezolva quest-uri secundare.
Prince of Persia: The Lost Crown este disponibil acum pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One, Nintendo Switch și PC (prin Epic Games Store și Ubisoft Connect).