După cum ne-au obișnuit jocurile seriei, și Final Fantasy XVI oferă o poveste complet nouă, susținută de o distribuție de personaje noi.
De această dată, în rolul principal îl întâlnim pe Clive Rosfield, un fost prinț aflat în propria misiune de răzbunare, firul principal al povestii putând depăși, în mod lejer, granița a 40 de ore de joc. O parte va trebui să o petreceți acomodându-vă cu noul sistem de luptă în timp real.
Final Fantasy XVI este disponibil acum, în exclusivitate pentru PlayStation 5.