Sniper Elite Resistance reprezintă un nou titlu din seria de stealth shootere axate pe sniping a studioului Rebellion.
Acțiunea are din nou loc pe câmpurile de bătălie ale celui de-al Doilea Război Mondial, iar noul protagonist Harry Hawker păstrează posibilitatea de a-și personaliza armele, dar și mobilitatea crescută, ce-i permite, în continuare, să escaladeze anumite elemente de decor.
La fel ca în jocul anterior, nivelurile sunt mari, iar, pe lângă obiectivele principale, includ și numeroase misiuni secundare sau ofițeri naziști de rang înalt ce trebuie doborâți.
Sniper Elite Resistance este disponibil acum, în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One și PC (Steam, Epic Games Store, Microsoft Store, PC Game Pass).