Jocul video căruia nici măcar Regina Elisabeta a II-a nu i-ar fi rezistat

Autor: Adrian Popa | 16.09.2022
Jocul video căruia nici măcar Regina Elisabeta a II-a nu i-ar fi rezistat
Foto: Profimedia Images

Regina Elisabeta a II-a era un gamer casual, potrivit unor surse de la Palatul Buckingham. Ea ar fi participat cu plăcere la serile dedicate jocurilor de tot felul.

Totuși, Regina ar fi dezvoltat, în timpul vieții ei, o pasiune pentru un singur joc video, care este unul dintre cele mai populare din istorie.

Elisabeta a II-a era, potrivit mai ales tabloidelor britanice, o jucătoare de Wii Sports, iar jocul ei preferat era bowling-ul.

Prințul William primise o consolă Nintendo Wii de Crăciun de la Kate Middleton, pe atunci iubita lui. Potrivit acelorași surse de la Palat, Regina, pe atunci în vârstă de 81 de ani, a dezvoltat o pasiune pentru jocul Wii Sports Bowling, după c el-a văzut pe nepotul ei folosind dispozitivul. Acesta era singurul lucru pe care suverana îl făcea pe consolă.

Citește și: Primul POTUS gamer? Joe Biden a învins-o pe nepoata lui la Mario Kart

Informațiile nu au fost confirmate de familia regală sau de reprezentanții acesteia, dar un incident sugerează că sunt reale. Defuncta companie THQ a încercat să îi trimită Reginei o consolă Nintendo Wii placată cu aur.

Consola de lux pe care o firmă a încercat să i-o trimită Reginei.

Dispozitivul nu a trecut de filtrele de la Buckingham și a ajuns pe mâna unui colecționar. La începutul acestui an, consola a fost scoasă la licitație și s-a vândut pentru 36.000 de dolari. În urmă cu un an, proprietarul consolei încercase să o vândă pentru 300.000 de dolari.

Nintendo Wii Sports este al patrulea cel mai bine vândut joc video din istorie, cu 89 milioane de copii livrate către clienții finali.

Sursa: Kotaku