Scarlet Nexus Review: deja vu japonez

Autor: Cătălin Niţu | 22.09.2021
Scarlet Nexus Review: deja vu japonez
Foto: Bandai Namco Entertainment

Chiar dacă 2021 este primul an în care consolele PlayStation 5 și Xbox Series X sunt la vânzare, producătorii de jocuri s-au cam ferit să aducă foarte multe titluri noi pe piață. Multe dintre jocurile cele mai așteptate de anul acesta au fost mutate în 2022, iar restul anului nu promite foarte multe apariții noi. Bandai Namco nu s-a sfiit să lanseze Scarlet Nexus vara, în plin sezon de vacanțe, iar acesta pare să fie un joc numai bun pentru zilele de toamnă ploioase care încep să vină, cu o poveste lungă și gameplay atrăgător, evident, pentru cei care au sensibilități către anime și jocuri „foarte” japoneze.

Scarlet Nexus

Scarlet Nexus nu are o poveste foarte originală

Când am văzut prima dată un trailer pentru Scarlet Nexus, am crezut inițial că este vorba despre o „clonă” de Astral Chain, jocul lansat de Platinum Games exclusiv pe Nintendo Switch în urmă cu câțiva ani (review). Se pare că nu am fost FOARTE departe de adevăr, însă pe cât sunt de asemănătoare cele două titluri din perspectiva premizei, pe atât de diferite sunt din punctul de vedere al execuției.

Dacă în Astral Chain făceai parte dintr-o echipă de elită numită Neuron, al cărei scop era lupta cu spirite invizibile numite Chimeras, care atacau The Ark (ultimul oraș uman de pe Pământ), în Scarlet Nexus faci parte dintr-o echipă de elită numită OSF (Other Supression Force), care protejează cetățenii din New Himuka de Others, creaturi supranaturale care apar din neant. În ambele jocuri poți alege dintre un personaj feminin sau masculin, iar eroii principali au puteri supranaturale prin care pot să desfășoare aceste lupte. Mai are rost să menționez că ambele sunt plasate într-un viitor îndepărtat și că mediile de joc sunt inspirate de diverse alte filme, seriale sau benzi desenate cyberpunk și fantasy?

Scarlet Nexus

Asemănările se cam opresc aici, întrucât Scarlet Nexus este un joc care pare să fie mai degrabă preocupat pe spus povestea fiecărui personaj în parte decât să se concentreze pe gameplay. Iar asta a fost una dintre dezamăgirile mele legate de acest titlu. Mi-a plăcut foarte mult Astral Chain la momentul lansării, în special datorită gameplay-ului bine pus la punct de Platinum Games, iar în lipsa unei continuări, Scarlet Nexus părea să fie jocul care umple acest gol în piață. Din păcate însă, va trebui să te echipezi cu răbdare de fier pentru a ajunge să guști gameplay-ul din acest titlu. Și nu pentru că ar fi slab, ci pentru că este foarte rar.

La începutul jocului ai la dispoziție două personaje principale pe care le poți alege: fie joci cu Yuito Sumeragi, personajul masculin, fie intri în pielea eroinei Kasane Randall. Cele două personaje nu sunt doar cosmetice, ci fiecare spune o altă parte a poveștii, ambele având loc în paralel și intersectându-se pe alocuri pe parcursul a aproximativ 25 de ore fiecare. Review-ul de față reprezintă însă doar o singură parte a jocului, întrucât răbdarea mea și-a atins limitele după o singură campanie. Plus faptul că am simțit că am primit cam toate răspunsurile la întrebările pe care le aveam pe parcurs, așa că nu am simțit că este necesară o a doua campanie pentru a vedea întreaga „poveste”. Acest lucru este un avantaj însă pentru cei care vor mai mult din poveste, sau care vor neapărat să vadă tot ceea ce are de oferit acest titlu.

Universul prezentat de Bandai Namco este foarte interesant, oferind pe parcursul poveștii destule răsturnări de situație neașteptate, cât și dezvăluiri șocante, care uneori schimbă complet perspectiva asupra a tot ceea ce credeai că știi deja. Totuși, momentele serioase și tensionate sunt parcă anulate de clipe mai calme, în care vei interacționa până și cu cei pe care îi credeai inamici de parcă nu te-ai fi luptat cu ei până aproape de moarte cu o misiune în urmă.

Scarlet Nexus

Deși este un joc de acțiune, acesta te împinge și către o componentă de „dating sim”

Structura lui Scarlet Nexus este însă cea care m-a convins să parcurg doar povestea lui Yuito, nu și cea a lui Kasane. Este pus un accent atât de mare pe detalierea fiecărui personaj în parte, încât jumătate de joc ai parte mai degrabă de un soi de „dating simulator” decât de un joc de acțiune. Înainte de fiecare misiune importantă, în safehouse-ul principal, poți sta de vorbă cu fiecare dintre coechipierii din OSF (și poți accepta și invitații de la unii rivali), iar fiecare are de împărtășit câte o parte a poveștii sale. Scopul acestor discuții este să îți îmbunătățești relațiile cu ei, pentru a putea primi în luptă acces la abilități mai avansate ale fiecăruia. Asta face aceste discuții în mare parte obligatorii, chiar dacă pare că sunt opționale. Adică da, sigur, poți alege să nu le faci, dar dacă nu le faci vei avea un dezavantaj în misiuni.

Asta pentru că poți avea în orice moment până la patru coechipieri în „echipă”, care să lupte alături de tine. În orice moment, dacă ai destulă energie, poți să accesezi puterile lor speciale printr-un sistem numit SAS, care face legătura cu ei la nivel psihic. Astfel, colegii de echipă le pot împrumuta puterile elementale precum foc sau electricitate, sau pot oferi protecție în plus. Personajele principale, Yuito și Kasane, folosesc „psychochinesis” (o metodă mai complicată de a spune că pot mișca obiecte de la distanță în universul Scarlet Nexus). Pe lângă atacurile normale cu sabia, aceștia pot lovi inamicii cu obiecte din mediul înconjurător, iar anumiți adversari au diverse slăbiciuni. Există și câteva obiecte mai „fun”, precum autobuze sau platforme pe care poți să mergi și să omori instant inamicii atunci când îi lovești, sau poți porni un metrou de pe șină, poți folosi stâlpii de electricitate drept bâte sau alte elemente din decor.

Scarlet Nexus

Cu cât ești mai „prieten” cu colegii de echipă, cu atât vei primi mai mult ajutor. Uneori aceștia chiar pot interveni în fața atacurilor inamice pentru a te salva, sau pot oferi acces la un atac mai puternic în lupte. Dar toate acestea trebuie deblocate prin conversații interminabile în ecrane de benzi desenate. Pentru a scurta probabil timpul de dezvoltare și pentru a limita nevoia de animații, majoritatea conversațiilor din joc, care pot dura între cinci minute și chiar jumătate de oră, au loc în ecrane în mare parte statice, cu portretele personajelor și o reprezentare 3D statică a mediului în care are loc conversația. Desigur, uneori, pentru a-i mulțumi pe colegi, va trebui să le faci cadouri, pe care le cumperi cu resursele adunate pe parcursul misiunilor.

Mi s-a părut că e pus un accent mult prea mare pe aceste lucruri și că probabil ar exista o metodă mai simplă de a integra aceste discuții în povestea jocului normală, într-un mod mai natural. Personajele au povești interesante de spus și pot fi conturate mai bine, dar modul în care sunt introduse este uneori plictisitor, ba chiar te cam scoate din acțiune când ai de vorbit aproape o oră după fiecare misiune.

Scarlet Nexus

Progresia și luptele din Scarlet Nexus nu sunt foarte complexe

Există și un sistem de progresie în joc, unde poți să îți îmbunătățești capabilitățile de luptă, cât și abilitățile speciale, putând accesa combo-uri mai lungi sau abilități mai puternice, care deși pare complex asemeni unui RPG, este destul de simplu de folosit. Din când în când, vânzătorul de echipament va oferi și câte o armă nouă pentru fiecare dintre personaje. Aici este simplu, o alegi pe cea mai puternică și o echipezi direct, nu există o varietate foarte mare.

Iar luptele în sine, inițial sunt destul de simpliste, având acces la o varietate mică de atacuri, dar, în timp, chiar a început să îmi placă „flow-ul” confruntărilor. Atunci când înveți să folosești inteligent abilitățile coechipierilor pentru fiecare tip de inamic, totul devine un soi de balet strălucitor, plin de efecte speciale și animații distractive. De altfel, și acest joc, precum multe alte titluri japoneze, include o mecanică de „stagger”. Lovind un inamic cu elementul la care este vulnerabil, poți să deblochezi atacuri speciale, un fel de „execuții” în care fie poți să îi scazi o mare parte din bara de viață, fie îl poți elimina complet.

Scarlet Nexus

Grafica arată foarte bine uneori, dar mediile de joc sunt destul de generice

Și că tot veni vorba despre inamici, trebuie să recunosc că design-urile acestora sunt impresionant de creativ uneori. Trebuie să fac din nou paralela cu alte jocuri precum seriile Devil May Cry sau Bayonetta. Dacă în primul avem drept inspirație era gotică europeană, iar Bayonetta se inspira din creștinism, aici avem influențe clare din botanică, inamicii fiind decorați cu tot felul de plante, flori sau petale. Chiar dacă unii arată ca picioare fără corp, cai, crocodili sau alte creaturi și obiecte, din fiecare „iese” câte un element botanic.

Nu am fost foarte impresionat de mediile de joc. Majoritatea misiunilor au loc în zone închise precum tuneluri de metrou sau spitale abandonate, care nu mi s-au părut detaliate în mod special. De asemenea, locațiile se repetă de multe ori pe parcursul jocului în diverse misiuni secundare sau chiar principale.

Zonele mai liniștite, în schimb, precum orașul New Himuka, arată excelent, fiind o reprezentare foarte „Cyberpunk” a unui oraș japonez cu influențe europene. De altfel, baza principală OSF are un turn inspirat de Turnul Eiffel din Paris. Este și mai interesant stilul artistic inspirat de benzile desenate manga, în depărtare obiectele pierzându-și din culoare și definiție, râmânând doar linii negre pe un fundal colorat. Design-ul personajelor este destul de stereotipic pentru jocuri japoneze, majoritatea fiind adolescenți cu freze și haine ciudate.

Scarlet Nexus

Per total, din punct de vedere vizual, jocul tinde să devină un soi de spectacol colorat, însă atinge asta doar spre final, când ai acces la o plajă mai largă de abilități. Din păcate, unele animații speciale devin foarte repetitive. Faptul că grafica este destul de simplistă, chiar dacă foarte plăcută ochiului, oferă un avantaj celor care joacă acest titlu pe PC, unde l-am putut rula în 4K la peste 120 de cadre pe secundă pe un RTX 3080. Probabil că și cei care au plăci grafice precum RTX 3070, 2080 sau chiar 2070 vor putea rula acest titlu în rezoluție 4K la 60 FPS.

Am jucat cu vocile în engleză și nu m-au zgâriat (prea) mult pe creier. Există și opțiunea de japoneză, pentru cei pasionați de asta. Privind în spate, nu pot spune că mi-a rămas în minte vreo melodie de pe coloana sonoră. Pare să fie muzică generică pentru jocuri de acțiune și JRPG-uri japoneze. Îmi amintesc însă melodia in intro, o piesă rock în japoneză de la trupa Oral Cigarettes, cu mici expresii în engleză, numită „Dream in Drive”. Mi-a lăsat impresia unei combinații de sentimente, undeva între amuzament și „cringe”. Videoclipul trebuie văzut măcar o dată pentru a înțelege despre ce vorbesc.

Scarlet Nexus

Concluzii

Acest review a venit cu întârziere pentru că am tot sperat să găsesc energia pentru a porni și cea de-a doua campanie din Scarlet Nexus, însă prima parcurgere m-a obosit atât de mult încât nu am mai putut să o fac. Nu este nimic în neregulă de fapt cu partea de „joc”. Arată (destul de) bine din punct de vedere grafic, gameplay-ul este distractiv și personajele sunt interesante. Are mai degrabă o problemă de „pacing”, oprind acțiunea de prea multe ori și pentru prea mult timp pentru a-mi putea menține interesul pe termen lung.

Scarlet Nexus

Totuși este important de menționat și faptul că nu mă regăsesc în cultura „weeb”, deși multe dintre jocurile mele preferate sunt de origine japoneză. Anime, manga și alte lucruri de acest gen nu m-au atras, însă. Dacă sunteți „fani Japonia” și ideea de a asista la discuții interminabile cu personaje despre copilăria lor sau filosofia lor asupra vieții vi se pare interesantă, cu siguranță vă veți distra mai mult decât mine în compania lui Scarlet Nexus. De asemenea, poate vă uitați și la serialul anime omonim, care a fost lansat cam în aceeași perioadă. S-ar putea să adauge puțin mai multă „adâncime” poveștii. Personal, nu am fost atât de interesat încât să o fac.

Scarlet Nexus
Părţi pozitive
  • grafică predominant bună
  • bine optimizat pe PC
  • gameplay satisfăcător după câteva upgrade-uri
  • oferă două campanii lungi (20+ ore fiecare)
Părţi negative
  • alternanța între misiuni de acțiune și „dating sim” este obositoare
  • medii de joc nu tocmai impresionante, repetitive
  • poveste interesantă, dar nu tocmai originală
  • nu este foarte complex sau satisfăcător pe partea de upgrade-uri sau echipament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *