Assassin’s Creed Revelations Review: Requiescat in pace

| 19.01.2012
Assassin's Creed Revelations Review: Requiescat in pace

Lăsând la o parte titlurile casual precum Wii Sports sau Just Dance, pe parcursul acestei generaţii de hardware dedicat gaming-ului s-au remarcat două mari francize. Bineînţeles, una dintre acestea este eternul Call of Duty, câte un titlu al acestei serii fiind lansat în fiecare an, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Cel de-al doilea nume important este Assassin’s Creed, o serie deosebită, care a reuşit cu succes combinarea realităţilor istorice cu gameplay-ul variat desfăşurat într-un mediu de joc deschis.

Din păcate, seria s-a bucurat de un asemenea succes încât Ubisoft a hotărât să lansaze câte unui titlu Assassin’s Creed în fiecare an. Dacă la Assassin’s Creed: Brotherhood această perioada de dezvoltare destul de scurtă nu s-a făcut simţită, cel mai nou titlu al seriei – Revelations – suferă din plin din această cauză. În ciuda denumirii pompoase, partea narativă din Revelations nu se concentrează pe lămurirea întrebărilor ce au apărut pe parcursul seriei, ci mai degrabă se mulţumeşte să încheie povestea eroului Ezio Auditore da Firenze.

Assassin's Creed Revelations

Cei familiarizaţi cu titlurile Assassin’s Creed stiu deja că acţiunea se desfăşoară pe două planuri: Desmond Miles este personajul principal, a cărui existenţă este dusă în zilele noastre. Prin intermediul unei maşinării speciale numite Animus, Desmond este capabil să trăiască amintirile strămoşilor săi, încercând în acest mod să stopeze planurile malefice ale Cavalerilor Templieri.

Deşi promitea ca va oferi, pentru prima dată în cadrul seriei, posibilitatea de a juca alături de toţi cei trei eroi de până acum – Altair (Assassin’s Creed 1), Ezio (AC2 şi AC: Brotherhood) şi Desmond Miles (toate jocurile), realitatea din Revelations este un pic diferită. Din nou, grosul jocului va fi abordat din perspectiva lui Ezio Auditore, secvenţele jucate alături de Altair fiind foarte rare şi simpliste, iar cele vizionate prin intermediul lui Desmond de-a dreptul neglijabile. Este foarte dezamăgitor, mai ales comparativ cu nivelul de control pe care jucătorii l-au avut asupra lui Desmond în precedentele două titluri ale seriei.

Assassin's Creed Revelations

De altfel, faţă de Brotherhood, reţeta de gameplay nu s-a schimbat aproape deloc şi, în ciuda unor adiţii, Revelations pare mult mai sărac decât predecesorul său. Practic, obiectivele secundare din Assassin’s Creed 2 şi Brotherhood devin aici scopul principal, Ezio fiind nevoit să caute prin Constantinopol cinci chei ascunse de strămoşul său Altair. Cine a jucat precedentele titluri ale seriei va recunoaşte imediat formula care a dus la găsirea armurilor lui Altair şi Romulus. Practic, întregul fir epic este mult mai scurt acum, povestea putând fi finalizată în sub 10 ore, fără mari probleme.

Tot din Brotherhood au fost păstrate şi majoritatea misiunilor şi obiectivelor secundare ce împânzesc ambele maluri ale Bosforului. Din nou Ezio se poate alia cu diferite facţiuni (curtezanele au fost înlocuite aici de clanurile nomade de romi) şi trebuie să elimine căpitani de garnizoane pentru a elibera porţiuni ale oraşului de influenţa templierilor (portretizaţi aici de supravieţuitorii vechiului Imperiu Bizantin). În Brotherhood, aceste elemente au avut un farmec aparte, constituind noutăţi la acea vreme; aici, însă, pur şi simplu par lucruri adăugate forţat, peste care pur şi simplu poţi sări fără mari regrete.

Assassin's Creed Revelations

Assassin’s Creed: Revelations vine şi cu unele noutăţi, cum ar hook blade-ul, o armă nouă care-i permite lui Ezio să execute noi mişcări de luptă, precum şi să navigheze mai uşor clădirile oraşului. Nu vă faceţi iluzii însă, sistemul economic din Constantinopol este la fel de superficial realizat precum în titlurile anterioare, iar hidden blade-urile sunt în continuare suficiente pentru a înfrunta orice inamic.

Chiar şi aşa, cei de la Ubisoft au insistat să implementeze o nouă mecanică de gameplay, prin intermediul căreia jucătorii îşi pot fabrica diferite tipuri de bombe (din mai multe componente), fiecare cu efectul său specific. Din nou, în afara unor situaţii foarte foarte rare, aceste bombe sunt doar o cale alternativă de a trece peste unele pâlcuri mai insistente de inamici, fără prea mare impact asupra imaginii de ansamblu a jocului. Personal, am preferat să le folosesc cât mai rar cu putinţă.

Assassin's Creed Revelations

O altă noutate care nu-şi are locul în seria Assassin’s Creed sunt sesiunile de „tower defense”, în care Ezio este nevoit să plaseze tot felul de trupe şi obstacole în jurul unei structuri controlate de asasini, pentru a nu o pierde în urma unui atac templier. Controlul este simplist şi mecanica de joc în sine funcţionează intr-un mod satisfăcător, însă sunt de părere că acest gen de înteruperi nu fac altceva decât sa dăuneze fluenţei gameplay-ului clasic.

Spuneam mai devreme că porţiunile în care avem ocazia să-l controlam pe Altair sunt foarte scurte, simpliste şi puternic scriptate; totuşi, în comparaţie cu cele câteva ocazii în care Desmod revine în prim plan, primele sunt o adevărată binecuvântare. În afara unor secvenţe cinematice insipide, singurele momente pe care le putem trăi alături de Desmond se desfăşoară sub forma unor niveluri first person, concepute ca puzzle-uri care amintesc de Portal.

Assassin's Creed Revelations

Sigur, asemănarea cu jocul celor de la Valve este doar teoretică, nivelurile puzzle din Revelations fiind mult mai „sterile” (atât la propriu, cât şi la figurat) decât camerele de test din titlurile Portal. Din fericire, această componentă a jocului este complet opţională şi poate fi ignorată în totalitate.

Pe lângă noua campanie, Assassin’s Creed: Revelations vine şi cu un mod multiplayer îmbunătăţit şi îmbogăţit faţă de ce am avut ocazia să încercăm în Brotherhood. Au fost adăugate moduri noi de joc, precum Deathmatch sau Artifact Assault, însă, în continuare, jucătorii de niveluri avansate au un avantaj evident faţă de noii veniţi. Astfel, deşi la primul contact această componentă poate oferi impresia unei abordari proaspete asupra conceptelor deja fumate ale altor jocuri, multiplayer-ul lui Revelations nu se poate compara ca profunzime cu titluri cu vechime în domeniu.

Assassin's Creed Revelations

Grafic, nu multe lucruri s-au schimbat: pe lângă stilul artistic oriental, excelent reprodus, Revelations se scaldă cam în aceleaşi ape precum precedentele titluri ale seriei. Poate marea schimbare va veni o dată cu Assassin’s Creed III, titlu pe care deja Ubisoft a confirmat că-l pregăteşte pentru anul acesta. Din fericire, atenţia la detalii este din nou prezentă în ceea ce priveşte modul în care arată, se comportă sau vorbesc personajele implicate, acesta fiind un atu al seriei încă de la primul titlu al său.

Assassin’s Creed: Revelations nu este un joc slab. Comparat însă cu predecesorii săi, pare un titlu grăbit, cu o poveste fugărită, cu elemente de gameplay reciclate din Brotherhood şi fără revelaţiile de sfârşit pe care le aştepta toată lumea. Dacă sunteţi un fan înrăit al seriei, nu ar trebui să-l treceţi cu vederea, însă, dacă n-aţi jucat până acum vreun Assassin’s Creed, mai bine vă orientaţi către unul dintre jocurile mai vechi ale seriei.

Assassin's Creed Revelations

Părţi pozitive
  • combinaţia de joc şi lecţie de istorie
  • finalizează povestea lui Ezio Auditore
  • stilul artistic deosebit
  • multiplayer-ul proaspăt
Părţi negative
  • porţiunile cu Altair sunt prea scurte
  • nivelurile cu Desmond
  • prea multe lucruri recilate din jocurile vechi
  • adiţii de gameplay nu tocmai inspirate