Epic Mickey 2 va fi lansat şi pentru PC

| 06.04.2012
Epic Mickey 2 va fi lansat şi pentru PC

Warren Spector, liderul studioului Junction Point Games, a confirmat faptul că Epic Mickey 2: The Power of Two va fi lansat şi în versiuni pentru PC şi MacOS X, pe lângă ediţiile confirmate în anunţul iniţial (Nintendo Wii, Xbox 360, PlayStation 3).

Totuşi, Junction Point Games nu se va ocupa decât de versiunea de Wii a jocului (considerată platformă principală pentru Epic Mickey 2), portările pentru platformele HD căzând în sarcina celor de la Blitz Games.

Cea mai importantă adiţie din Epic Mickey 2: The Power of Two este opţiunea de a juca în mod cooperativ, un al doilea jucător având posibilitatea de a se alătura aventurii oricând doreşte. În timp ce personajul principal va rămâne şoricelul Mickey, cel de-al doilea jucător va avea ocazia să intre in pielea iepurelui Oswald, un alt personaj clasic Disney.

În cele ce urmează, puteţi viziona aproximativ 10 minute de gameplay din Epic Mickey 2: The Power of Two, în care se regăsesc inclusiv secvenţe cu modul de joc cooperativ. Din păcate, captura a fost realizată din versiunea de Nintendo Wii a jocului; variantele de Xbox 360, PlayStation 3 şi PC ar trebui să se bucure de o prezentare grafica superioară.

Versiunile pentru console ale lui Epic Mickey 2: The Power of Two sunt aşteptate în luna septembrie a acestui an. Nu au fost oferite încă detalii despre ediţiile pentru PC şi Mac ale jocului.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News