Unearthed – clona saudită a lui Uncharted

| 27.06.2011
Unearthed – clona saudită a lui Uncharted

În general, chinezii ne obişnuiseră cu clonarea oricărui produs
de success din Vest, fie că vorbim de maşini, de console de jocuri
sau chiar de jocurile în sine. Ei bine, se pare că saudiţii încep
să le calce pe urmă, Semaphore, un studio din Arabia Saudită,
anunţând primul lor joc multiplatform – Unearthed: Trail of
Ibn Battuta
. Nu, nu este o greşeală, până şi titlul
copiază denumirea materialului ce a servit drept principală
sursă de inspiraţie pentru Semaphore: seria Uncharted
.

Asemenea jocurilor celor de la Naughty Dog, care îl are ca erou
pe aventurierul Nathan Drake, şi in Unearthed vom avea de-a face cu
un astfel de erou: Faris Jawad. Acesta, împreună
cu sora sa Dania, de profesie arheolog, sunt chemaţi de urgenţă în
Maroc, unde dau peste urmele faimosului explorator musulman
Ibn Battuta (1304-1369)
. Astfel, Faris şi sora sa se vor
îmbarca într-o aventură ce le va purta paşii prin mai tot Orientul
Mijlociu, în timp ce un lider militar, un traficant de arme şi un
negustor de antichităţi vor incerca să-i oprească.

Jocul va fi realizat în format episodic şi
urmează a fi lansat pe mai toate platformele importante actuale:
PC, Mac, iOS, Android şi PlayStation 3. De altfel, este
pentru prima oară când un studio saudit se aventurează în
realizarea unui joc comercial pentru consola Sony
.
Unearthed: Trail of Ibn Battuta va avea la bază
motorul grafic Unity.

Pe lângă seria episodică single player, Unearthed va
beneficia şi de o componentă multiplayer
, care va putea fi
jucată prin intermediul reţelelor de socializare
online
. Mai mult, puteţi încerca chiar acum varianta de
Facebook a jocului, accesând site-ul oficial
Unearthed
. Conform producătorilor, jocul va fi livrat
atât în limba engleza, cât şi în arabă
.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News