Assassin’s Creed 3 – Naval Warfare Trailer

| 29.08.2012
Assassin’s Creed 3 – Naval Warfare Trailer

Marea surpriză despre Assassin’s Creed III dezvaluită de Ubisoft la E3 2012 a fost faptul că jocul va conţine o întreagă componentă dedicată bătăliilor navale. Eroul principal Connor Kenway va putea comanda pe mări propria corabie, jucătorul având control asupra tuturor aspectelor legate de navigare şi luptă. Mai jos puteţi urmări trailerul dedicat acestui aspect din Assassin’s Creed III, în comentariul lui Alex Hutchinson, directorul de creaţie al seriei.

În Assassin’s Creed III, eroul principal va fi Connor Kenway, sau Ratohnhake’ton, după numele sau Indian, fiul unui pelerin britanic şi a unei femei din tribului de amerindieni Mohawk. Acţiunea va avea loc însă în timpul Războiului de Independenţă care a dus la apariţia Statelor Unite ale Americii (1753-1783). Şi de această dată vom avea mai multe regiuni de explorat: oraşele Boston şi New York, precum şi The Frontier, un mediu de joc ce promite a fi de 1,5 ori mai întins decât Roma din Assassin’s Creed: Brotherhood.

Assassin’s Creed III va fi lansat în Europa pe 31 octombrie 2012 pentru Xbox 360 şi PlayStation 3, versiunea de PC fiind aşteptată pe 23 noiembrie 2012. Data apariţiei pentru ediţia de Nintendo Wii U nu a fost confirmată încă.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News