God of War: Ascension anunţat în mod oficial

| 19.04.2012
God of War: Ascension anunţat în mod oficial

După luni de speculaţii referitoare la un eventual God of War IV, Sony în sfârşit a confirmat în mod oficial existanţa unui nou joc al seriei. Acesta se numeşte God of War: Ascension şi este realizat, după cum era de aşteptat, de acelaşi studio Sony Santa Monica care s-a ocupat şi de trilogia iniţială.

Deşi au existat zvonuri referitoare la o eventuală versiune pentru PlayStation Vita, Todd Papy, game director-ul noului joc, a confirmat deja că God of War: Ascension va fi lansat în exclusivitate pentru PlayStation 3. Deşi nu au fost anunţate detalii suplimentare despre acest titlu, Pappy a promis că pe 30 aprilie va raspunde întrebărilor venite din partea membrilor comunităţii.

Până atunci însă, a fost lansat totuşi un teaser trailer pentru God of War: Ascension, care dezvăluie o porţiune din intriga jocului: se pare că eroul principal va fi din nou Kratos, însă acţiunea va avea loc înainte de trilogia iniţială, când generalul spartan nu încheiase încă pactul cu Ares şi nu căpatase supranumele de „Ghost of Sparta”.

Nu a fost anunţată încă o dată de lansare pentru God of War: Ascension.