inFamous: Second Son – data de lansare şi trailere noi

| 15.11.2013
inFamous: Second Son – data de lansare şi trailere noi

inFamous: Second Son este unul dintre cele mai aşteptate jocuri pentru noua consolă PlayStation 4, lucru destul de logic având în vedere calitatea incontestabilă a primelor două titluri din serie.

Echipa de producţie de la Sucker Punch a păstrat elementele definitorii din primele două titluri inFamous – lumea de joc deschisă, eroul înzestrat cu super puteri – şi a adus noi ingredinente acestei reţete: un nou personaj principal, o nouă serie de abilităţi speciale şi, bineînţeles, grafică şi fizică îmbunătăţite. Singura necunoscută rămânea data de lansare a noului inFamous: Second Son.

Evenimentul organizat cu ocazia lansării consolei PlayStation 4 în Statele Unite a adus şi răspunsul la această ultimă întrebare. Sony a oferit un nou trailer pentru inFamous: Second Son, confirmând prin intermediul acestuia că jocul celor de la Sucker Punch va fi lansat pe 21 martie 2014.

De asemenea, a fost dezvăluit un nou clip de gameplay din inFamous: Second Son, acesta prezentându-l pe noul erou Delsin Rowe în mijlocul câtorva secvenţe de acţiune.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News