The Amazing Spider-Man 2 Review: un păienjeniş mediocru

| 30.05.2014
The Amazing Spider-Man 2 Review: un păienjeniş mediocru

Dacă există ceva mai prost decât jocurile făcute după filme, acelea sunt filmele făcute după jocuri. Ajunge să ne gândim la producţiile nefaste ale lui Uwe Boll sau la recent apăruta peliculă Need for Speed, ca să ne dăm seama că cele două industrii se amestecă la fel de bine precum apa şi uleiul. După un start la fel de greoi, soarta jocurilor bazate pe benzi desenate a luat însă o întorsătură mult mai fericită, seria Batman Arkham dezvoltată de Rocksteady demonstrând cu brio că aventurile super-eroilor se pot transforma în jocuri video excelente. La fel şi creaţiile Beenox prezentau potenţial, chiar dacă liliacul era cu mult înaintea căţărătorului de ziduri pe scara evoluţiei ludice.  Din păcate, The Amazing Spider-Man 2 este plămădit din cu totul alt aluat decât aventurile de până acum ale Omului-Păianjen.

MAREA EXPRIENŢĂ ÎN DOMENIU ATRAGE GREŞELI ŞI MAI MARI

Echipa de la Beenox nu poate fi numită începătoare, fiind implicată încă din 2005 în jocurile create pe baza licenţei Spider-Man. După Spider-Man: Shattered Dimensions dezvoltat în 2010, au urmat Spider-Man: Edge of Time şi The Amazing Spider-Man, respectiv The Amazing Spider-Man 2. După portări, aceste prime proiecte realizate pe cont propriu au marcat un start chiar promiţător, dar acest ultim episod te face să-ţi pui semne de întrebare în legătură cu viitorul francizei.

The Amazing Spider-Man 2

Spider-Man este unul dintre cei mai originali şi mai îndrăgiţi super eroi ai universului Marvel, fiind renumit pentru simţul tăios al umorului. În cel mai nou joc, acest simţ este redus la nişte propoziţii seci şi repetate la infinit, care ar umple de ruşine şi cel mai prost comerciant de maşini la mâna a doua. Undeva pe drum s-au pierdut personalitatea şi spiritul atât din personaj, cât şi din joc, locul lor fiind luată de o colecţie de elemente generice.

Totul porneşte de la povestea care pare mai degrabă o înşiruire de evenimente ţesute cu o pânză şubredă cu fir de păianjen subţire şi nu o poveste demnă de un lungmetraj. Misiunile principale sunt mai degrabă episoade independente rupte din diferite ediţii ale benzilor desenate şi nu rezultatul natural al unui fir epic gândit consecvent. Dezamăgirea este şi mai mare când vezi cum defilează de-a lungul misiunilor personaje care mai de care mai cunoscute ale acestui univers: Black Cat, Kraven The Hunter, Kingpin, Shocker, Electro sau The Green Goblin. Potenţialul poveştii este omorât din faşă de dialogurile inodore, incolore şi insipide.

The Amazing Spider-Man 2

The Amazing Spider-Man 2 se reduce un joc al numerelor în care producătorii au fost nevoiţi să bifeze pe fişa de inventar atingerea anumitor cantităţi: x număr de personaje, y număr de dialoguri, z număr de costume şi  Zx3 număr de upgrade-uri. Deşi jocul nu duce lipsă de misiuni secundare, de costume ce pot fi deblocate şi ale căror caracteristici pot fi îmbunătăţite, acestea sunt înghesuite lângă întâmplările principale fără pic de urmă de armonie. Nici necesitatea de a interveni în crimele mai mărunte pentru a-ţi menţine reputaţia nu dă o impresie eroică, ci se reduce la o luptă cu statisticile.

PREA MULTĂ PÂNZĂ, PREA PUŢIN SPAŢIU

În mijlocul goanei după numere jocul a devenit un clişeu prea puţin distractiv. Atât povestea, cât şi gameplay-ul sunt foarte rigide şi lipsite de spectaculozitate – un lucru de neiertat în cazul unui joc menit să ilustreze cât de uimitor este să cutreieri New York legănându-te liber printre clădiri. Trecând de povestea liniară, observăm încercarea producătorilor de a inova felul în care te mişti în lumea de joc, intregrând un nou sistem automatizat, bazat pe alegerea unor puncte de aterizare. Rezutatul se traduce într-o puzderie de animaţii întrerupte de alegerea punctelor intermediare de pe traseu.

The Amazing Spider-Man 2

Mai mult, producătorii au reuşit să complice inutil şi sistemul clasic de legănat cu ajutorul firelor ce ţăşnesc din încheietura lui Peter Parker, jocul pierzând satisfacţia oferită de această modalitate de travesare a Manhattan-ului. Cea mai mare supărare cauzată de metoda clasică de deplasare a Omului Păianjen este faptul că adesea jocul nu găseşte puncte de balans corespunzătoare, chiar dacă eşti în mijlocul New York-ului plin de zgârie-nori. Şi aici apar replicile agasante ale lui Spidey, care ţine să te anunţe din minut în minut că nu întotdeauna ai de ce te agăţa, nici măcar în oraşul care nu doarme niciodată.

UNA MIE, UNA ŢIE, COMBO METER DE CONSUMAŢIE

Când vine vorba de confruntări nu ai cum să un observi influenţa jocurilor Batman Arkham amintite la începutul articolului. Inspiraţi de sistemul dezvoltat de Rocksteady, băieţii de la Beenox au încercat să includă un model fluent de lupte bazat pe mişcări ofensive, defensive şi atacuri speciale. În teorie Spidey cară pumni în stânga şi picioare în dreapta, simţul său de păianjen ajutându-l să detecteze pericolul izvorât din atacurile adversarilor. Cu fiecare lovitură, parare şi contra-atac reuşit combo meter-ul de pe ecran urcă din ce în ce mai sus, crescând şansa ca eroul nostru să execute una dintre mişcările lui speciale. Dacă îţi iei una peste ţeastă, combo meter-ul ajunge la zero şi o iei de la capăt.

The Amazing Spider-Man 2

În teorie sună bine, dar în practică, sistemul este destul de tern. Oponenţii sunt mai degrabă saci de box decât criminali iscusiţi, anulând astfel speranţa unei confruntări mai provocatoare şi răpind orice satisfacţie. După combo meter, joaca de-a numerele continuă cu experienţa acumulată. Pe de o parte ai costumele, pe care, cu cât le foloseşti mai mult, cu atât se îmbunătăţesc atributele lor. Pe de altă parte ai marafeţii primiţi în urma confruntărilor, pe care îi poţi investi în achiziţionarea unor noi abilităţi. După parcurgerea listei îţi vei da seama că numărul de abilităţi cu adevărat utile este foarte restrâns. Mai ales dacă iei în considerare AI-ul care stă şi aşteaptă la doi paşi în faţa ta să fumezi o ţigară înainte să dea alarma.

OCHELARI DE CAL ŞI DOPURI DE URECHI

Mediocritatea continuă şi când vine vorba de grafică. Jocul arată învechit şi prăfuit, preţul de titlu AAA fiind o crimă când vezi cât de slabă e grafica până şi pe consolele next-gen. Au trecut opt ani de când au apărut PS3 şi Xbox 360, jocul publicat de Actisivion însă nu arată nici o îmbunătăţire faţă de redarea vizuală din acele vremuri, încadrând acest titlu în şirul produselor ale căror scop singular este mulgerea portofelului din buzunarele jucătorilor.

The Amazing Spider-Man 2

Cea mai arătoasă versiune rămâne cea de PC, care suferă şi ea de lipsa optimizării, manifestată prin sacadări inexplicabile şi timpi de încărcare mult prea lungi. Dacă vorbim de versiunea de PC, cel mai recomandat este să vă echipaţi cu multă răbdare şi un gamepad decent, deoarece controlul prin tastatură şi mouse eşuează lamentabil. Când vine vorba de sunete, mai bine vă puneţi poftele în cui: chiar dacă vorbim de un joc, care cel puţin în teorie este adaptat după film, actorii din peliculă nu-şi împrumută vocile personajelor din joc.

PÂNZĂ MULTĂ, SĂRĂCIA OMULUI-PĂIANJEN

The Amazing Spider-Man 2 este dezamăgitor: după mai multe episoade distractive şi pline de potenţial, Beenox s-a încurcat în propriile planuri şi a scos un joc inferior din toate punctele de vedere. Chiar dacă sunteţi fan înflăcărat al lui Spidey mai bine daţi banii pe benzile desenate reale, decât să le adunaţi pe cele virtuale împrăştiate fără tragere de inimă în lumea acestui joc.

The Amazing Spider-Man 2

Părţi pozitive
  • magazinul virtual de benzi desenate al lui Stan Lee
Părţi negative
  • grafică învechită
  • misiuni principale şi secundare neinspirate
  • noul sistem de traversare a oraşului
  • AI grav subnutrit