The Evil Within, un nou survival horror de la creatorul acestui gen

| 22.04.2013
The Evil Within, un nou survival horror de la creatorul acestui gen

Bethesda a anunţat un nou joc survival horror, The Evil Within, creaţie a studioului Tango Gameworks, condus de nimeni altul decât Shinji Mikami. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu genul horror, Shinji Mikami este mintea creativă din spatele seriei Resident Evil (mai exact a primului şi a celui de-al patrulea joc din serie), precum şi a unor titluri precum Vanquish sau Shadows of The Damned.

Povestea din The Evil Within îl va avea în prim plan pe detectivul Sebastian, care, împreună cu partenerul său, este nevoit să intervină la locul unde a avut loc o crimă. Martor fiind la uciderea colegilor săi poliţişti, Sebastian este atacat de o forţă misterioasă, pierzându-şi cunoştinţa. Sebastian se trezeşte într-o lume ciudată, în care monştrii umblă liberi, eroul fiind nevoit să-şi înfrunte propriile temeri, nebunia şi chiar moartea pentru a supravieţui şi a afla adevărul din spatele acestor întâmplări.

Mikami şi echipa sa de la Tango Gameworks promit o revenire la elementele clasice ale genului survival horror, teroarea constantă, resursele limitate şi puzzle-urile urmând să joace roluri-cheie în The Evil Within. Această abordare este fundamental diferită de cărarea pe care au luat-o noile jocuri Resident Evil, în care acţiunea explozivă primează în faţa momentelor înfricoşătoare.

The Evil Within este construit folosind motorul grafic id Tech 5 (acelaşi utilizat de id Software pentru RAGE) şi urmează să fie lansat în 2014, pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3 şi consolele de generaţie viitoare.

The Evil Within

Urmărește Go4Games.ro pe Google News