Gamingul online, interzis! Orașul în care e ilegal să folosești rețele mobile, Wi-Fi sau Bluetooth

Autor: Alex Manole | 01.09.2022
Gamingul online, interzis! Orașul în care e ilegal să folosești rețele mobile, Wi-Fi sau Bluetooth
Foto: Pixabay

Există un oraș în care gamerii nu își vor dori să ajungă. Acolo, oamenii nu au voie să folosească rețele de telefonie mobilă, conexiuni Bluetooth sau Wi-Fi.

Sunt interzise, de fapt, aproape toate dispozitivele care emit radiații electromagnetice. Asta deoarece în Green Bank, SUA, se află un radiotelescop important și foarte puternic. Acesta este folosit pentru a afla mai multe infirmații despre nașterea stelelor și a galaxiilor.

De aceea este necesar să nu existe interferențe provocate de oameni și dispozitivele lor electronice. Singurele aparate acceptate sunt stații radio cu rază scurtă de acțiune. Acestea sunt folosite pentru situațiile de urgență.

Green Bank Telescope (GBT) (Foto: Wikimedia)

Oamenii care locuiesc în oraș dețin smartphone-uri, dar acestea sunt ținute în modul Airplane. Dispozitivele sunt folosite pentru realizarea de fotografii, gaming offline sau pentru redarea de conținut multimedia (nu de pe internet). Telefoanele sunt conectate la rețelele de telefonie mobilă atunci când locuitorii părăsesc Green Bank.

Cei care încalcă regulile sunt amendați, iar în unele situații grave pedeapsa este închisoarea.

De aceea, în Green Bank s-au stabilit multe persoane care se tem de efectele radiațiilor electromagnetice asupra sănătății.

Sursa: The New York Times

Urmărește Go4Games.ro pe Google News