Star Wars: The Old Republic a fost lansat… nu şi pentru români

| 21.12.2011
Star Wars: The Old Republic a fost lansat… nu şi pentru români

Căteodată, marii publisheri au un talent deosebit atunci când vine vorba de a strica plăcerea simplilor gameri, care abia aşteaptă jocurile acestora. Un exemplu sunt preţurile diferenţiate între regiuni, de cele mai multe ori utilizatorii europeni sau australieni fiind nevoiţi să plătească de până la două ori mai mult pentru acelaşi joc, în comparaţie cu clienţii americani. Însă gamerii sunt, de cele mai multe ori, persoane inimoase, dispuse să treacă cu vederea acest gen de neajunsuri şi să plătească oricât e nevoie pentru a se juca titlul preferat.

Ce te faci însă când, deşi ai banii necesari, eşti pus în imposibilitatea de a achiziţiona legal, pe căi oficiale, jocul mult dorit? A devenit deja o practică comună ca marii publisheri să prioritizeze piaţa americană atunci când vine vorba de lansări, Europa primind aceleaşi jocuri cu o întârziere care poate varia de la câteva zile (cum e în cazul majorităţii titlurilor) până la luni întregi (Metal Gear Solid HD Collection este un exemplu în acest sens).

Star Wars The Old Republic

Din păcate, Star Wars: The Old Republic este un astfel de caz extrem. Deşi vorbim de cel mai aşteptat joc MMORPG al anului, Electronic Arts şi BioWare nu au considerat necesară o lansare simultană în toate teritoriile. Astfel, Star Wars: The Old Republic nu a fost lansat oficial pe 20 decembrie 2011 decât pe continentul nord-american şi în unele ţări europene. Şi, ca de obicei, când zicem ţări europene, nu ne referim la România.

În urma contactării distribuitorului oficial al jocului în România, am fost informaţi că Star Wars: The Old Republic urmează a fi lansat şi în ţara noastră, undeva în cursul anului viitor. Când? Momentan încă nu se ştie, aşteptându-se o confirmare oficială din partea celor de la Electronic Arts. Există însă alternative pentru cei care aşteptau cu sufletul la gură o nouă aventură MMO în universul Star Wars.

The Old Republic poate fi importat dintr-o ţară precum Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit al Marii Britanii şi poate fi jucat chiar acum. Din păcate, veţi fi nevoiţi să vă conectaţi la serverele aferente respectivelor regiuni, inconvenient ce poate duce la o experienţă de joc nu atât de reuşită (lag-ul mare şi deconectările sunt iminente în cazul unui MMO proaspăt lansat).

De altfel, dacă intenţionaţi cumva să achiziţionaţi versiunea de colecţie a jocului (149,99€), nici măcar nu puteţi face acest lucru din România, distribuitorul oficial oferind posibilitatea de a face precomandă doar pentru versiunea standard a jocului (la un preţ de 199,9 lei). Aşadar, experienţa completă Star Wars nici măcar nu va fi accesibilă pentru clienţii din România, iar cea standard (poate) va fi lansată undeva în 2012, dăcă suntem cuminţi.

Totuşi, România nu este singura ţară aflată în această situaţie neplăcută. Spre exemplu, Australia şi Noua Zeelandă „beneficiază” la rândul lor de acelaşi tratament din partea Electronic Arts. Totuşi, în cazul acestora, BioWare a anunţat că se fac eforturi susţinute pentru a aduce oficial jocul în aceste teritorii odată cu începerea primăverii viitoare, o dată estimată fiind 1 martie 2012. De asemenea, se ia în calcul oferirea opţiunii ca jucătorii care au importat jocul din alte ţări să-şi poată transfera personajele pe serverele locale, atunci când acestea vor fi deschise.

Producătorii promit de asemenea o atenţie deosebită oferită conţinutului adiţional, Star Wars: The Old Republic urmând să primească astfel de update-uri în mod regulat. Conform celor de la BioWare, echipa care a finalizat jocul nu va fi repartizată unui alt proiect, prioritatea membrilor acesteia fiind în continuarea dezvoltarea de noi aventuri pentru jucătorii de The Old Republic. Luând în considerare preţurile destul de piperate ale abonamentelor lunare, acest gen de atitudine ar trebui considerată normală şi nu cine ştie ce bonus pe care „sărmanii” jucători îl primesc din partea „generoşilor” producători.

Aşadar, pentru cei mai înstăriţi, care nu sunt deranjaţi de a juca pe serverele străinilor, Star Wars: The Old Republic a fost lansat şi poate fi jucat chiar acum. Pentru restul lumii, care ar dori să achiziţioneze totuşi jocul pe canal oficial, să dispună de suport tehnic şi servere locale, aşteptarea se prelungeşte. Până când exact? Doar Electronic Arts ştie…

Star Wars: The Old Republic va fi prezentat în amănunt pe Go4games.ro în momentul în care va fi lansat oficial pentru piaţa din România.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News