The Elder Scrolls Online va beneficia de o distribuţie de zile mari

| 27.01.2014
The Elder Scrolls Online va beneficia de o distribuţie de zile mari

Cei de la Bethesda doresc cu orice preţ să transforme The Elder Scrolls Online într-un succes de piaţa jocurilor MMO. Astfel, au apelat la o distribuţie de actori pe care orice regizor de la Hollywood şi i-ar dori în propriile filme.

Dintre cei care îşi vor împrumuta vocile personajelor din The Elder Scrolls Online nu lipsesc nume precum John Cleese („Monty Python and the Holy Grail”), Bill Nighy („Pirates of the Caribbean”), Kate Beckinsale („Underworld”, „The Aviator”, „Pearl Harbor”), Alfred Molina („Spider-Man 2”), Michael Gambon („Harry Potter”), Malcolm McDowell („A Clockwork Orange”) sau Lynda Carter (“Wonder Woman”). Puteţi afla ce personaje interpretează toţi aceşti actori faimoşi din clipul de mai jos.

The Elder Scrolls Online se află în dezvoltare la ZeniMax Online Studios, acţiunea urmând să se desfăşoare în tărâmul Tamriel, cu nu mai puţin de 1000 de ani înainte de evenimentele din The Elder Scrolls V: Skyrim. Cu experienţă în alte titluri de gen (cum ar fi Dark Age of Camelot), echipa producătoare ţinteşte să realizeze cel mai bun MMORPG posibil, The Elder Scrolls Online fiind gândit ca un pachet online complet (facţiuni, Player vs. Player etc.).

The Elder Scrolls Online va fi lansat pe 4 aprilie 2014 pentru PC, în timp ce versiunile pentru PlayStation 4 şi Xbox One îşi vor face apariţia abia în luna iunie 2014.

The Elder Scrolls Online

Urmărește Go4Games.ro pe Google News