World of Warcraft la BlizzCon 2011 – un nou expansion: Mists of Pandaria

| 24.10.2011
World of Warcraft la BlizzCon 2011 – un nou expansion: Mists of Pandaria

Deşi se află într-un evident regres faţă de zilele sale de glorie, World of Warcraft primeşte încă foarte multă atenţie din partea celor de la Blizzard Entertainment. Astfel, în cadrul convenţiei BlizzCon 2011, a fost anunţată o nouă formă de abonament pentru jucătorii de World of Warcraft – Annual Pass, precum şi un expansion pack nou-nouţ – Mists of Pandaria.

Noua formă de abonament – World of Warcraft Annual Pass – va include, pe lângă 12 luni de acces la joc, un exemplar gratuit al viitorului Diablo III, un flying mount nou (Tyrael’s Charger) şi posibilitatea de a lua parte în sesiunea de testare beta a viitorului expansion pack.

Acesta va purta numele de Mists of Pandaria, şi după cum era de aşteptat, va adăuga universului World of Warcraft un nou continent ce va putea fi explorat, precum şi o nouă rasă (pandaren). De asemenea, va fi introdusă şi o nouă clasă de eroi – Monk-ul, limita de nivel urmând a fi crescută la 90. Noul expansion pack va veni şi cu dungeon-uri pentru challenge mode, scenarii PvE, precum şi un nou sistem de lupte dedicat animalelor de companie (ceva în stilul Pokemon).

Din păcate, nu a fost anunţată încă perioada în care World of Warcraft: Mists of Pandaria urmează a fi lansat.