Real Racing 3 – viitorul curselor pe iPhone

| 06.02.2013
Real Racing 3 – viitorul curselor pe iPhone

În ultimii ani, seria Real Racing pentru dispozitivele iOS a început să fie considerată o alternativă cât se poate de viabilă la jocuri precum Gran Turismo (PlayStation) sau Forza Motorsport (Xbox).

Electronic Arts nu putea rata o asemenea ocazie, achiziţionând studioul realizator – Firemint – şi alăturându-l unei alte case de producţie (IronMonkey) pentru a crea un super-producător pentru dispozitivele mobile: Firemonkeys. Unul dintre hiturile recente ale studioului este Need for Speed: Most Wanted pentru iOS şi Android, unul dintre cele mai apreciate jocuri mobile ale anului trecut.

Real Racing 3

Firemonkeys lucrează acum la Real Racing 3, un titlu cu o prezentare grafică atât de avansată încât cu greu poţi crede că ai de-a face cu un „simplu” joc de iPhone şi iPad. Ca orice simulator care se respectă, Real Racing 3 va include circuite licenţiate, precum şi o noutate – Time Shifted Multplayer. Prin intermediul acestei opţiuni, jocul va realiza profiluri ale utilizatorilor, concepute după stilul personal şi maniera de a şofa, acestea urmând a putea fi folosite pentru a concura împotriva replicilor virtuale ale jucătorilor.

Real Racing 3 este aşteptat la finele lunii februarie 2013, pentru iPhone şi iPad.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News