Dungeon Siege III – un prim trailer şi o dată oficială de lansare

| 11.02.2011
Dungeon Siege III – un prim trailer şi o dată oficială de lansare

Dungeon Siege III se apropie cu paşi repezi de ziua lansării,
fixată pe 27 mai 2011.

Până atunci, Obsidian Entertainment şi
Square Enix ne pun la dispoziţie un trailer, menit
să stârnească şi mai mult imaginaţia fanilor.


Dungeon Siege III este un joc din categoria action
RPG
, oferit în versiune pentru Xbox,
PlayStation 3 şi
PC.

Acţiunea jocului te pune în rolul unui soldat din Legiunea a
X-a, luptând în memoria camarazilor căzuţi la datorie şi pentru a
restabili ordinea în regatul Ehb, aruncat în haos
de luptele dintre facţiunile ce în controlau.

Începutul jocului este marcat de distrugerea dramatică şi
aproape completă a Legiunii a X-a, protectoarea tradiţională a
regatului Ehm. Aici este momentul în care jucătorul preia
controlul, in rolul lui Lucas, fiul ultimului mare
maestru şi unul dintre urmaşii Legiunii.


Lucas încearcă să se alieze cu alţi copii ai Legiunii veniţi din
tot regatul la moşia sa ancestrală pentru negocierea unei noi
alianţe, dar sfârşeşte prin a fugi de mercenarii
Lescanzi
, ajungând până în ţinutul Rukkenvahl (valea
corbilor), unde se întâlneşte cu Odo, unicul supravieţuitor al
Legiunii a X-a. Aici este momentul unde Lucas începe o nouă luptă,
pentru readucerea păcii în regatul Ehb.

Una din schimbările majore aduse de Dungeon Siege III este modul
mult mai variat în care putem interacţiona cu mediul de joc. Un bun
exemplu pentru asta sunt peşterile pline de prăpăstii, de care ne
putem folosi pentru a ne atrage inamicii în capcană.


Dungeon Siege III pune la dispoziţie o campanie single player,
dar şi un mod multiplayer co-op, la care pot lua parte şi prietenii
conectaţi în reţea.