Fable III pentru PC, în mai, şi pe Steam

| 22.04.2011
Fable III pentru PC, în mai, şi pe Steam

Anul trecut, atunci când Microsoft a anunţat că va fi lansată o
a treia parte a seriei de RPG-uri Fable, realizată de studioul
Lionhead, s-a lăsat să se înţeleagă că jocul va apărea simultan şi
pe Xbox 360, şi pe PC. Din păcate, acest plan iniţial nu s-a
dovedit a fi realizabil, ediţia de PC a jocului fiind
amânată până în 2011
, în timp ce Fable III pentru Xbox 360
a fost lasat, aşa cum era stabilit, în toamna anului trecut.

Iată că acum avem în sfârşit o dată de apariţie bătuta-n cuie şi
pentru versiunea de PC a jocului, aceasta urmând a fi
lansată pe 20 mai 2011
. Spre surprinderea multora, deşi a
fost anunţat iniţial drept un titlu exclusiv Games for Windows –
LIVE (serviciul de distribuţie digitală al celor de la Microsoft),
jocul celor de la Lionhead va fi lansat prin două astfel de canale
de distibuţie: Games for Windows – LIVE şi mult mai
popularul Steam
.

Cei care fac preorder folosind Games for Windows – LIVE vor primi,
în mod gratuit, şi un exemplar al portării primului Fable pe PC –
Fable: The Lost Chapters, în timp ce clienţii care
decid să comande jocul de pe Steam vor intra în posesia unui pachet
exclusiv numit „Rebel’s Weapon & Tattoo Pack”,
care va oferi patru arme şi cinci tatuaje suplimentare personajului
din joc.

În plus faţă de versiunea de Xbox 360 a jocului, Fable III
pentru PC va conţine o nouă dificultate, Hardcore, precum şi
suportul pentru afişarea 3D stereoscopică
.

Părţi pozitive
  • grafică bogată în detalii, performanţă satisfăcătoare
  • opţiuni cuprinzătoare în ceea ce priveşte tuning-ul
  • tot ce a facut din Shift un joc reuşit
  • cockpit pentru toate maşinile
Părţi negative
  • sărăcăcios în comparaţie cu concurenţa
  • iluminarea artificială
  • Autolog subdezvoltat pe PC
  • control problematic
Tags:
Urmărește Go4Games.ro pe Google News