Final Fantasy VII va fi relansat pe PC (UPDATE)

| 06.07.2012
Final Fantasy VII va fi relansat pe PC (UPDATE)

Update: Square Enix a confirmat faptul că ediţia revizuită a lui Final Fantasy VII pentru PC va fi lansată în cursul acestui an, pentru a sărbători 25 de ani de la apariţia primului titlu al seriei. Jocurile Final Fantasy s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare până în acest moment.

De asemenea, publisher-ul nipon intenţionează să ofere această nouă versiune de Final Fantasy VII exclusiv prin intermediul magazinului online Square Enix Store, neexistând planuri de a lansa jocul şi prin intermediul unor servicii de distribuţie digitală mai populare, precum Steam, Good Old Games sau Origin.


Final Fantasy este una dintre cele mai populare serii de jocuri japoneze, titlurile celor de la Square Enix bucurându-se de o susţinere importantă atât în ţara de origine, cât şi în teritoriile vestice. Dintre toate acestea, Final Fantasy VII este probabil cel mai iubit de către fani, pe internet circulând numeroase zvonuri referitoare la un eventual remake HD al acestui joc.

Ei bine, Square Enix plănuieşte într-adevăr să relanseze Final Fantasy VII într-o versiune revizuită pentru PC. Chiar dacă jocul cel mai probabil nu va primi îmbunăţiri vizuale sesizabile, noua ediţie de Final Fantasy VII pentru PC va oferi suport pentru salvările în cloud (începi jocul pe un PC şi apoi îl poţi continua pe un altul), pentru Character Boostere (cel mai probabil nişte pachete DLC prin intermediul cărora jucătorii îşi vor putea upgrada personajele fără a parcurge toate etapele jocului) şi pentru achievement-uri.

Square Enix a oferit şi cerinţele de sistem necesare pentru a rula această nouă versiune a lui Final Fantasy VII, un pic cam ridicate având în vedere că jocul iniţial a fost lansat pentru prima generaţie de console PlayStation.

• Microsoft Windows XP/Vista/7 (32/64-bit)
• Procesor 2GHz sau mai rapid
• 1GB RAM
• Placă video compatibilă cu DirectX 9

Final Fantasy VII va fi relansat în curând pentru PC prin intermediul magazinului online al celor de la Square Enix.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News