Game of Thrones Review: o telenovelă pe butuci

| 23.07.2012
Game of Thrones Review: o telenovelă pe butuci

Am doi colegi înnebuniţi după George R.R. Martin şi romanul lui infinit. Au citit cărţile cu rândul, după ce şi le-au cumpărat în comun, că erau scârbos de scumpe. Apoi au stat lipiţi de televizoare la fiecare episod al serialului, discutând apoi pe larg implicaţiile fiecărei imagini şi interacţiuni. Iar unul dintre ei se gândea chiar să joace şi jocul de faţă, chiar dacă n-are nicio tangenţă cu lumea asta de obicei. Din fericire, am trecut pe acolo fix cât să-i dau idei să nu piardă vremea cu acest nou Game of Thrones de factură RPG, aşa cum nu merită nici să-ţi pierzi vremea cu strategia ieşită acum ceva vreme (A Game of Thrones: Genesis).

E adevărat, George R.R. Martin a colaborat cu echipa producătoare la naraţiune, iar ăsta ar fi singurul punct care să-l ţină pe un fan legat de cele 8-9 ore şi cele 15 capitole ale jocului. Două personaje îşi dispută întâietatea, pe de o parte Mors Westford (aflat în slujba Night Watch şi păzitor al Zidului), iar de cealaltă Alester Sarwyck (preot al lui R’hllor), revenit acasă la moartea tatălui său după ce renunţase la orice pretenţii succesorale şi la intrigile politice aferente.

Game of Thrones

Cele două poveşti pun fiecare accentul pe cele două părţi ale universului cu flăcări şi gheaţă: Mors se axează pe lupte, fie în spaţii deschise sau în catacombe, în timp ce Alester trebuie să navigheze prin hăţişul intrigilor tronului pentru a câştiga favorurile unei regine de care depinde soarta regatului său. De pe altă parte, pendularea constantă între cele două personaje te împiedică să te ataşezi cum trebuie de ele, când ţi-e lumea mai dragă fiind obligat să schimbi. Pe lângă povestea bine dusă la capăt se mai remarcă şi dialogurile, cu opţiuni bune sau rele ale căror mare avantaj este că nu marchează în niciun fel consecinţele – te poţi aştepta la orice când ai ales o linie de dialog, astfel că întregul sistem ar fi putut fi exploatat mult mai mult.

Pe lângă personajele principale, mai ai ocazia să controlezi şi alţi eroi, dintre care se remarcă câinele lui Mors, prin intermediul căruia „miroşi” urmele inamicilor sau descoperi tot felul de secrete. Alţi însoţitori vin cu setul lor specific de abilităţi, dar din păcate nu îi poţi echipa cu nimic mai bun. Din acest punct de vedere, şi sistemul de vânzare a fost complicat inutil, fiind nevoie de navigare prin două ecrane şi un şir de vreo 5 click-uri pentru a reuşi să iei sau să dai ceva.

Game of Thrones

Ca în orice RPG, avem şi o parte de personalizare: eroul are de ales dintre trei clase, apoi urmează investiţia punctelor în atribute, skill-uri şi trăsături de caracter. Ultimele sunt destul de interesante, fiind obligatorie o balanţă între avantaje (de exemplu, alegi capacitate de conducere, agilitate şi bun creator de poţiuni) şi dezavantaje (eroul are un plămân rupt şi nu prea poate alerga, îi e frică de foc sau nu suportă grupurile mari de inamici).

Pe de altă parte, sistemul e făcut să te îndepărteze de experimente pentru că pentru abilităţile clasei primeşti două puncte la preţ de unul; apoi, lumea jocului este prea mică pentru a permite o desfăşurare serioasă de obiecte şi s-ar putea să termini jocul cu echipamentul cumpărat pe la început în joc nu doar pentru că nu prea e altceva mai bun, ci şi pentru că banii vin cu ţârâita.

Game of Thrones

Luptele sunt problema cea mai mare, îngrozitor de banale şi repetitive odată ce ai găsit combinaţia ideală pentru a pune jos orice inamic normal sau boss. Astfel, ajungi rapid să legi la nesfârşit aceleaşi trei acţiuni care îţi asigură succesul, ocazional mutând controlul pe un alt NPC pentru a arunca în luptă o abilitate specifică.

Din păcate, controlul este nesigur, click-urile nu funcţionează sau personajele reacţionează cu întârziere şi nu o dată am murit pentru că eroul se gândea să atace pe altcineva de parcă îi cerusem să rezolve mental o integrală triplă. Avem şi pauză activă, şi abilităţi de folosit, dar totul se reduce la o armată de click-uri şi o cameră încăpăţânată în colţuri şi unghiuri prea apropiate de personaj pentru a putea evalua corect câmpul de bătaie.

Game of Thrones

Nici grafica nu a scăpat de inconsistenţe, cu modele destul de detaliate ale personajelor, dar cu decoruri lipsite de viaţă, numeroase clone ale NPC-urilor şi suprapuneri suspecte de dialoguri când controlezi câinele lui Mors. Animaţiile lasă de dorit, coliziunile se petrec ciudat sau sunt pur şi simplu ignorate, iar uneori acţiunile puse în „coada” de luptă se văd de parcă personajul s-ar deplasa pe şine.

Din păcate, cel mai probabil doar fanii înrăiţi precum cei doi colegi ai mei vor avea răbdare să ajungă până la capătul acestui joc Game of Thrones. Povestea este motivantă, dar numai dacă ai răbdare să treci peste toate inconsecvenţele de gameplay şi realizarea tehnică îndoielnică.

Game of Thrones

Părţi pozitive
  • povestea susţinută de George R.R. Martin
  • alegerile din dialoguri
Părţi negative
  • lupte plictisitoare
  • AI pe jumătate senil
  • probleme tehnice şi grafice
  • lume prea mică pentru a pune cu adevărat la lucru elementele RPG