Risen 3: Titan Lords – primul trailer şi data de lansare

| 08.05.2014
Risen 3: Titan Lords - primul trailer şi data de lansare

După cum a promis, Deep Silver a lansat primul trailer complet pentru Risen 3: Titan Lords, RPG-ul produs de veteranii de la Piranha Bytes (autorii primelor trei titluri ale seriei Gothic). Avem de-a face cu un trailer CGI, debutul de gameplay al jocului urmând să aibă loc în cursul acestui weekend, în Koln, Germania, unde va avea loc Role Play Convention 2014.

Risen 3: Titan Lords va avea la bază o lume de joc realizată cu mare atenţie, unde fiecare decizie a jucătorului poate schimba soarta personajelor şi povestea propriu-zisă. Jocul va continua tradiţia de role playing game european începută cu seriile Gothic şi Risen. Accentul urmează să fie pus pe explorare, care, la rândul său, va deschide numeroase căi către experienţe autentice şi diverse, caracteristice genului RPG.

De asemenea, prin intermediul trailer-ului de mai sus, Deep Silver a dezvăluit şi data de apariţie a jocului: Risen 3: Titan Lords va fi lansat pe 12 august 2014, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3. Mai jos puteţi admira coperta oficială a noului RPG de la Piranha Bytes.

Risen 3 Titan Lords